Când construiești o formulă cosmetică, începi de la funcție: ce trebuie să facă aceasta la suprafața pielii, cu ce ingrediente, în ce concentrații și în ce ordine sunt introduse în formulare. Categoria, de cele mai multe ori, vine abia la sfârșit, ca formă de livrare a funcției.

Pe raftul din baie, logica se inversează. Cumpărăm categorii și sperăm că funcțiile vin la pachet. De aici ajung rafturile să fie aglomerate, și senzația difuză că folosim multe produse fără să putem spune exact de ce.

Sunt Anastasia Mardare, inginer biochimist, formulator cosmetic și specialist în Cosmetologie. În articolele anterioare am explicat mecanisme: ce fac tensioactivii în timpul dușului, ce aduce nămolul sapropelic de Techirghiol într-o formulare cosmetică și cum acționează la nivelul pielii, cum se reorganizează pielea și microbiomul în funcție de anotimp. În articolul de față vreau să reiau discuția cu focusul pe ce știe pielea să facă singură și ce poate completa un produs. Iar la final să rămâneți cu o singură întrebare, pe care o puteți pune oricărui produs cosmetic: ce funcție susține?

Dacă răspunsul vine în trei secunde, produsul își merită locul. Dacă nu vine, nu e nimic în neregulă, e doar un produs care a ajuns acolo din alte motive decât biologia pielii.

Pielea nu este un înveliș. Este alcătuită din patru bariere care lucrează în același timp

Sinteza lui Rajkumar și a colaboratorilor, publicată în Skin Pharmacology and Physiology, descrie bariera cutanată ca pe un sistem cu patru straturi funcționale suprapuse^[1]. Bariera fizică este coeziunea dintre corneocite și matricea de lipide dintre ele. Bariera chimică este pH-ul ușor acid de la suprafață, care ține în frâu enzimele de descuamare. Bariera microbiologică este comunitatea de bacterii comensale („prietenoase”) care colonizează pielea noastră și interacționează cu sistemul nostru imunitar prin mecanisme complexe. Bariera imunologică este ultimul filtru, cel care decide ce este tolerat și ce declanșează inflamație și alte reacții specifice.

Punctul esențial al acelei sinteze, și motivul pentru care o citez din nou, este acesta: aplicarea unei singure clase de ingrediente nu este suficientă pentru a repara o barieră compromisă^[1]. Nu există un produs care să facă totul, deoarece bariera noastră cutanată este complexă.

Pentru discuția de azi rămânem la primele două, fizică și chimică, pentru că ele explică, până la ultimul produs, tot raftul din baie.

Filmul hidrolipidic: ce este, de unde vine și ce nu este

La suprafața pielii se află un strat subțire protector, majoritar alcătuit din apă și lipide complexe pe care îl numim film hidrolipidic. Merită discutat, pentru că fiecare componentă a sa are o altă origine și alt ritm de refacere.

Componenta apoasă vine din transpirație, din lactatul secretat odată cu ea și din ceea ce numim NMF: natural moisturizing factors, factorii naturali de hidratare. NMF-ul nu apare întâmplător, ci este produsul final al unei cascade elegante. Profilagrina, o proteină din stratul granulos, este scindată în filagrină, care ajută la împachetarea filamentelor de keratină, iar apoi filagrina însăși este degradată în aminoacizi liberi, acid pirolidon-carboxilic (PCA), acid urocanic și uree. Aceste molecule mici, higroscopice, rămân în interiorul corneocitelor și țin apa acolo. Când vedeți SODIUM PCA sau UREA pe o etichetă, formulatorul a implementat exact acest mecanism.

Componenta lipidică vine din două surse care se confundă tot timpul, deși sunt profund diferite.

Sebumul este produs de glandele sebacee prin secreție holocrină: celula se umple cu lipide și se dezintegrează complet pentru a le elibera, într-un ciclu de aproximativ patru săptămâni^[3]. Compoziția lui este ceroasă și fluidă: acilgliceride, esteri ai cerurilor, scualen, acizi grași liberi, colesterol și esteri ai colesterolului^[2]. Sebumul stă deasupra. Formează un film hidrofob care reduce pierderea de apă transepidermică (TEWL) și conține lipide cu activitate antimicrobiană^[3].

Lipidele epidermice sunt cu totul altceva. Sunt sintetizate de keratinocite, împachetate în organite numite corpi lamelari și secretate în spațiul dintre celule, unde se organizează în lamele aproape cristaline. Compoziția lor: ceramide, acizi grași liberi și colesterol, în proporții precise^[2]. Ele stau între celule.

Și aici vine precizarea pe care o datorez oricui citește: filmul hidrolipidic se comportă ca o emulsie, dar a spune „este o emulsie” este o simplificare didactică, nu o descriere fizică. Nu are emulgator în sensul clasic al formulărilor cosmetice, însă colesterolul acționează asemănator unuia. Filmul hidrolipidic nu are o fază continuă stabilă, nu are granițe clare între faze. Sinteza din Progress in Lipid Research îl descrie ca pe un amestec remarcabil de heterogen, a cărui compoziție variază semnificativ de la o zonă a corpului la alta. Aceeași variabilitate apare și de-a lungul sezoanelor, schimbărilor externe (umiditate, temperatura etc), cât și în funcție de momentul zilei sau al ciclului menstruale la femei^[2].

Mai mult: bariera propriu-zisă, cea care chiar oprește apa să plece, nu este filmul hidrolipidic. Este matricea lamelară dintre corneocite: cărămidă și mortar, analogia pe care am folosit-o în articolul despre uleiuri și gelul de duș. Cărămizile sunt corneocitele, mortarul sunt lamelele lipidice.

Filmul hidrolipidic, atunci, este „glazura de deasupra prăjiturii”. Contează pentru textură, pentru confort, pentru primul contact cu mediul. Dar dacă mortarul dintre cărămizi s-a degradat, nicio glazură nu compensează.

Ce se întâmplă, de fapt, când ne spălăm

Întrebarea este directă: dacă ne spălăm cu săpun, cât din grăsimile pielii îndepărtăm? Răspunsul onest are două părți, iar prima este că nu pierdem „grăsimea” ca pe un bloc unitar. Pierdem din trei rezervoare diferite, în proporții diferite și cu timpi de refacere radical diferiți.

Sebumul de suprafață pleacă cel mai ușor. Este chiar ținta curățării, și e și normal să fie. Se reface cel mai repede, pentru că glandele sebacee îl secretă continuu. Cât de repede se reface depinde diferă de la persoană la persoană: aproximativ un sfert dintre adulți au un fenotip de piele grasă, cu rată de secreție peste 1,5 mg/cm² la trei ore, iar circa jumătate au piele mixtă, cu diferențe mari între zonele feței^[3]. Deci „cât sebum pierd la spălat” nu are același răspuns pentru niciunul dintre noi.

Lipidele intercelulare: ceramidele, colesterolul, acizii grași liberi pleacă mai greu, dar pleacă. Micelele (acele capsule mobile despre care am scris în unul din articolele anterioare), nu au sistem de selecție: captează grăsimea de oriunde o găsesc și nu fac diferența între sebumul oxidat și ceramidele proprii. Mai mult, o fracțiune din tensioactivi rămâne în stratul cornos chiar și după clătire, prelungind expunerea^[5]. Refacerea acestui rezervor este lentă, pentru că presupune sinteză nouă în keratinocite, împachetare în corpi lamelari și export. Aici se află costul real al unei spălări agresive, nu în senzația de „scârțâit curat”.

NMF-ul este cel mai vulnerabil dintre toate. Fiind format din molecule mici și solubile în apă (uree, lactatul de potasiu, acidul pirolidon carboxilic PCA), pleacă la primul contact prelungit cu apa, cu sau fără tensioactiv. Este și motivul pentru care o baie lungă în apă simplă poate lăsa pielea mai uscată decât un duș scurt când s-a folosit și un produs de curățare.

Peste toate astea se suprapune pH-ul. Sinteza lui Brooks și a colaboratorilor din Journal of Investigative Dermatology descrie mantaua acidă ca pe un sistem tampon localizat în stratul cornos superior, iar deplasările lui perturbă enzimele implicate în descuamare și favorizează dezechilibre microbiene^[4]. Enzimele care taie corneodesmozomii, acele legături proteice dintre celulele cornoase, funcționează optim la pH acid. Când pH-ul urcă, ele lucrează diferit, iar descuamarea devine neuniformă.

Aici intervine chimia produsului. Un săpun obținut prin saponificare are, prin definiție chimică, pH alcalin, un produs de tip syndet poate fi ajustat aproape de valorile fiziologice^[5]. Aceeași sinteză stabilește și o ierarhie a potențialului iritativ în funcție de sarcina tensioactivului: cei anionici sunt mai agresivi decât cei amfoterici, care la rândul lor sunt mai agresivi decât cei neionici^[5].

Despre asta am scris pe larg în articolul cu săpunurile: excesul deliberat de lipide vegetale nesaponificate, surgrasul din săpunurile TECHIR, temperează extracția, pentru că o parte din capacitatea de solubilizare a micelelor se consumă pe uleiul din săpun, nu pe ceramidele pielii. Dar surgrasul nu coboară pH-ul. Nuanța rămâne valabilă și aici.

Onestitatea de specialist cere o precizare. Nu vă pot da un procent. „Săpunul îți ia X% din lipide” este genul de cifră care circulă pe rețele și pe care nu o susține nicio sursă serioasă, pentru că rezultatul depinde de tensioactiv, concentrație, temperatura apei, durata contactului, zona corpului, frecvență și starea inițială a barierei. Ce putem afirma cu încredere este direcția: spălarea scade toate cele trei rezervoare și crește tranzitoriu pH-ul^[4][5]. Ce nu putem afirma este mărimea efectului, pentru dumneavoastră, azi.

Harta funcțiilor: ce cauți, de fapt, când cumperi un produs cosmetic?

De aici nu mai vorbim despre produse, ci despre funcții. Produsele apar ca exemple, nu ca protagoniști.

Curățarea: să îndepărtezi ce trebuie, cât trebuie

Funcția: scoate sebumul oxidat, resturile de produse cosmetice, particulele din mediu și transpirația veche. Este o funcție reală și necesară, pentru că pielea lăsată complet necurățată nu este o piele fericită.

Ce nu face: nu hidratează, nu coboară pH-ul pielii, nu înlocuiește pașii deshidratare și emoliere  care urmează.

Când are sens: aproape întotdeauna, dar cu două ajustări. Prima este frecvența: mai puțin decât credem, mai ales iarna și mai ales pe corp. A doua este temperatura: apa caldă, nu fierbinte, pentru că temperatura crește permeabilitatea stratului cornos și accentuează extragerea lipidelor.

Săpunurile naturale TECHIR se încadrează aici, cu mențiunea onestă pe care am făcut-o deja: sunt săpunuri adevărate, deci alcaline prin definiție, dar construite cu surgras generos. Pentru pielea atopică sau pentru o barieră deja compromisă, prefer prudența și un pas ulterior de emoliere^[5].

Apa: pasul pe care îl subestimăm constant

Funcția: aduce apă la suprafață, în momentul în care pielea o poate primi.

Sună banal. Nu este. Pentru că toată logica pasului următor: uleiul sau crema depinde de existența apei la momentul aplicării. Un ocluziv aplicat pe o piele uscată contribuie mai lent la restabilirea hidratării locale comparativ cu aplicarea acestuia după un umectant. Un ocluziv aplicat pe o piele umedă „sigilează” apa. Este același produs, două rezultate diferite, iar singura variabilă este dacă ați grăbit sau nu pasul dinainte.

Aici intră apele florale, și merită mult mai mult decât o mențiune în treacăt.

Apa florală: nu este „ulei esențial diluat”, este cu totul altă materie primă

Conform standardului ISO 9235, un hidrolat este distilatul apos care rămâne după distilarea cu vapori a plantei aromatice, odată ce uleiul esențial a fost separat. Sinteza publicată în Phytochemistry Reviews, care a inventariat compoziția a 362 de hidrolate obținute din 194 de specii, arată că acest distilat nu este o versiune slabă a uleiului esențial, ci fracțiunea lui polară: în hidrolat rămân predominant compușii oxigenați, cei suficient de solubili în apă pentru a nu pleca odată cu faza uleioasă^[6]. Monoterpenele hidrocarbonate, cele mai lipofile și adesea cele mai iritante, rămân în ulei. Alcoolii și oxizii monoterpenici trec în apă.

Cu alte cuvinte, distilarea face o separare și ia semnătura aromatică a plantei și o pune într-o fază apoasă, fără solubilizatori, fără emulgatori, la o concentrație de ordinul fracțiunilor de procent. Este blândețe prin construcție și nu este, așadar, o diluare ulterioară.

Apa florală de lavandă TECHIR, INCI: Lavandula angustifolia flower water, certificată Ecocert, cu 100% din ingrediente provenind din agricultură organică este un pas blând în rutina de îngrijire.

Ce face, concret, în rutină:

Menține pielea umedă exact în intervalul dintre curățare și pasul lipidic, pentru că este condiția care face ca uleiul sau crema să funcționeze cum trebuie.

Aduce și o componentă de aromachimie. Am scris în articolul despre uleiurile de masaj că lavanda are cel mai robust profil de dovezi pentru efectul anxiolitic prin inhalare, dar efecte asemănătoare, la scală mai redusă o pot avea și hidrolații.

Apa florală este, în plus, coprodusul distilării uleiului esențial, iar valorificarea lui este exact logica economiei circulare care a împins cercetarea în domeniu în ultimii ani^[6].

Ce nu face: nu hidratează de una singură, pentru că apa fără un umectant care să o rețină și fără un ocluziv care să o acopere se evaporă. Nu reface bariera lipidică. Și nu are, ca și categorie, un corp de dovezi clinice comparabil cu cel al hidratantelor bine formulate.

Concluzia practică ar fi că apa florală este un pas intermediar și dacă este bine plasat în rutină poate face mai mult decât un tratament aplicat în ordinea greșită.

Lipidele: ce poate și ce nu poate un ulei?

Funcția: completează faza grasă, reduce evaporarea, netezește microfisurile dintre corneocite.

Ce face un ulei vegetal. Aduce lipide din exterior, formează un film care reduce TEWL, livrează acizi grași și vitamine liposolubile. Sinteza din Progress in Lipid Research este explicită: aplicarea topică de lipide identice sau asemănătoare celor proprii pielii ajută la restaurarea funcției de barieră^[2]. Iar raportul dintre acizii grași contează: uleiurile bogate în acid linoleic furnizează precursorul acilceramidelor, în timp ce cele dominate de acid oleic sunt mai degrabă emolienți de confort.

Ce nu face un ulei vegetal: nu aduce apă. Niciun strop. Este motivul pentru care recomandarea „ulei pe pielea încă umedă” este singura variantă în care ocluzia are ce să rețină.

Și aici trebuie separate două tipuri de argument, pentru că se amestecă permanent în discursul cosmetic:

Primul este argumentul prin mimetism: uleiul seamănă cu lipidele pielii, deci o ajută. Este plauzibil, susținut mecanistic și îl folosesc și eu^[2]. Dar rămâne un raționament de compoziție.

Al doilea este dovada clinică: un produs finit, testat pe voluntari, cu măsuratori pentru a se evalua pierderea de apă transepidermică (TEWL) și hidratare în timp, este o cu totul altă categorie de dovadă, iar ea privește formule, nu ingrediente izolate.

Uleiul nutritiv de masaj facial și corporal TECHIR conține ulei de struguri, măsline, ricin, argan, vitamina E și ulei esențial de arbore de ceai și este exemplul de manual pentru această funcție: bază vegetală variată, antioxidant lipofil inclus, absorbție rapidă. Îl puteți folosi pe pielea umedă după duș, ca demachiant, sau împreună cu gelul de duș, prin metoda emulsiei formate in situ pe care am descris-o pe larg în unul din articolele anterioare.

Când are sens: când pielea se simte rugoasă, se descuamează, iar uleiul „intră” instantaneu. Acela este semnalul că lipsesc lipidele, nu apa.

De ce o cremă este o performanță tehnică?

Din faptul că uleiul nu aduce apă rezultă, logic, emulsia.

O emulsie este, de cele mai multe ori, o dispersie de picături de ulei într-o fază apoasă, ținută împreună de emulgatori care se așază la interfață și scad tensiunea dintre faze. Este exact fenomenul pe care îl descriam în articolul despre gelul de duș, doar că acolo se întâmpla spontan pe piele, iar aici este construit, stabilizat și testat ca să reziste doi ani într-un recipient la raft.

Asta îi permite unei creme să facă ce un ulei singur nu poate: să livreze simultan apă, umectanți care o rețin și lipide care o sigilează, adică exact cele trei colțuri ale triunghiului hidratării despre care am scris în articolul de vară. Umectanții sunt magneții care atrag apa, emolienții sunt umplutura dintre cărămizi, ocluzivii sunt acoperișul. Uleiul acoperă două colțuri din trei. Crema le acoperă pe toate.

Se vede cel mai bine citind o etichetă. În Crema hidratantă de față pentru zi TECHIR, INCI-ul începe cu AQUA, LACUS AQUA, apă și apă salină din lacul Techirghiol, adică faza apoasă, pe primele două poziții. Urmează SQUALANE și GLYCERIN, apoi sistemul de emulsionare și consistență (GLYCERYL STEARATE, CETYL PALMITATE, CETYL ALCOHOL, SODIUM STEAROYL GLUTAMATE, CETEARETH-20, CETEARETH-12, DISODIUM CETEARYL SULFOSUCCINATE, CETEARYL ALCOHOL), uleiurile vegetale (PRUNUS AMYGDALUS DULCIS OIL: migdale dulci, PERSEA GRATISSIMA OIL: avocado), alcanii vegetali care dau senzația lejeră (UNDECANE, TRIDECANE), un grup de umectanți și active hidrofile (SODIUM PCA, SERINE, GLYCOGEN, HONEY EXTRACT), antioxidanți (TOCOPHERYL ACETATE, TOCOPHEROL) și conservantul (PHENOXYETHANOL).

Tot triunghiul hidratării într-un singur produs cosmetic. Iar sarea de sodiu a acidului pirolidon carboxilic (SODIUM PCA) de acolo este, literalmente, precursorul aceleași molecule pe care pielea o fabrică din filagrină.

Crema regeneratoare de față pentru noapte TECHIR are aceeași arhitectură, cu unt de shea (BUTYROSPERMUM PARKII BUTTER) în locul uleiului de Migdale, o fază grasă mai consistentă, potrivită pentru orele în care nu mai aplicați machiaj peste. Conține și BHT și BHA la finalul listei, antioxidanți sintetici care protejează faza grasă de râncezire. Aceștia nu sunt un motiv de îngrijorare la concentrațiile uzuale folosite în produsele cosmetic.

Dacă vi se par prea dense: un sfat de aplicare

Ambele creme își iau consistența dintr-o rețea de gel lamelar construită pe alcool cetilic și cetostearilic, palmitat de cetil și gliceril stearat. Este arhitectura care le dă corpul și senzația bogată, iar în cazul celei de noapte, untul de shea o accentuează și mai mult. Pe o piele complet uscată, o astfel de emulsie cere mai mult efort mecanic ca să se întindă, iar asta se traduce în mișcări energice piele, un gest mic, repetat de două ori pe zi, pe care o piele foarte uscată s-ar putea să nu îl aprecieze, pentru că o piele uscată, are de cele mai multe ori o elasticitate mai scăzută.

Soluția este simplă: aplicați crema pe pielea umedă. Fie imediat după curățare, tamponând ușor, fie cu una-două pulverizări de apă florală, urmate de două secunde de așteptare. Filmul subțire de apă rămas la suprafață reduce frecarea, ajută emulsia să se întindă uniform și, în plus, oferă umectanților din formulă (glicerina, SODIUM PCA) exact ce au nevoie să lege.

Aici vine și măsura. Umedă, nu udă. Una sau două pulverizări, nu exces de apă, deoarece ar putea destabiliza local emulsia și astfel se slăbește rețeaua lamelară care îi dă structura. Consecința este că produsul începe să alunece în loc să se depună, filmul se așază neuniform, iar împreună cu resturile de la pașii anteriori se poate aduna în mici cocoloașe, fenomenul pe care industria îl numește pilling.

Un detaliu pe care trebuie adus în discuție: conservantul nu este un compromis, ci este condiția ca emulsia să existe. Apa susține viață microbiană. Un produs cu apă, ținut deschis luni întregi în baie, la umezeală și la temperaturi variabile, fără sistem de conservare, ar fi un risc real, așa că precauția este esențială. Iar în cazul TECHIR mai există o dificultate tehnică pe care am descris-o în articolul despre nămol: ionii minerali din apa salină și din nămol influențează echilibrul emulsiilor. Sunt materii prime remarcabile, care aduc provocări pe măsură în procedeul de producție.

Pentru zonele cu piele groasă și keratinizată, aceeași funcție are alte cerințe de textură, Crema regeneratoare de călcâie cu uree TECHIR pentru călcâie, o recomand cu multă căldură, mai ales în zona coatelor și genunchilor, unde ureea lucrează dublu, ca umectant și ca agent de înmuiere a keratinei, în completarea mineralelor din lacul Techirghiol, alături de sistemul de emolienți. Crema hidratantă de mâini cu nămol TECHIR este aliata mâinilor expuse la spălări repetate.

Patru întrebări și acțiuni specifice

Înainte de orice achiziție, răspundeți la patru întrebări. Fără să vă uitați la etichete.

Pielea mea se simte „strânsă” imediat după spălare? Problema e la curățare. Schimbați produsul, temperatura apei sau frecvența. Nu adăugați al patrulea ser peste.

Se simte aspră, mată, cu linii fine de deshidratare care dispar când aplic ceva? Îi lipsește apa. Aveți nevoie de produse cosmeticedin formula cu umectanți, aplicate pe piele umedă.

Se simte rugoasă, se descuamează, uleiul „intră” instantaneu? Îi lipsesc lipidele. Aveți nevoie de emolienți și ocluzivi.

Ce s-a schimbat în ultima lună? Anotimpul, aerul condiționat, o mutare, un tratament nou, o perioadă de stres, o vacanță la mare. Pielea răspunde la context, și nu ține cont de trenduri.

De aici, rutine minime. Toate au trei pași.

Dacă problema e curățarea: curățare blândă cu apă caldă, clătire bună, fără frecat → pe pielea încă umedă, cremă → produs cu SPF dimineața.

Dacă lipsește apa: curățare blândă → pulverizare apă florală sau pur și simplu pielea lăsată umedă → cremă cu umectanți, aplicată în primul minut → produs cu SPF dimineața.

Dacă lipsesc lipidele: curățare blândă → ulei pe pielea umedă, sau cremă bogată → iar pentru pielea foarte uscată, ulei peste cremă, nu în locul ei. Ordinea contează: ocluzivul trebuie să fie ultimul strat, altfel blochează accesul a ceea ce urmează.

Și în final, toți acești pași pot fi integrați prin folosirea unei emulsii, care este de cele mai multe ori o cremă, la care se poate adăuga și un ulei, precum uleiurile de corps au facial nutritive de la TECHIR.

Ce nu știm încă

Un ingredient bine studiat nu este același lucru cu un ingredient complet înțeles, iar o funcție clară nu înseamnă o dovadă cuantificată. Sunt patru lucruri pe care mi-ar plăcea să le știm mai bine.

Cât durează, exact, refacerea. Direcția este clară, cifrele mai puțin. Rata de refacere a sebumului, a lipidelor intercelulare și a pH-ului după o spălare variază prea mult între persoane, zone și contexte ca să fie prezentată ca un număr unic.

Variabilitatea filmului pe zone. Știm că profilul lipidic diferă mult între frunte, obraz, spate și gamba etc ^[2][3], dar nu avem hărți suficient de fine cât să putem spune, cu precizie, ce textură are sens pe fiecare zonă a fiecărei persoane. De aceea recomandările rămân, inevitabil, la nivel de principiu.

Efectele pe termen lung ale hidrolatelor pe pielea umană. Compoziția lor este acum bine documentată^[6], iar activitățile biologice in vitro sunt numeroase. Ce lipsește sunt studiile clinice pe termen lung, pe piele umană, cu parametri biofizici măsurați. Este o zonă în care cercetarea are spațiu real de crescut.

Cum interacționează rutina cu microbiomul. Știm că tensioactivii perturbă comunitatea comensală^[5] și că pH-ul o modelează^[4]. Nu știm încă, suficient de bine, cum arată efectul cumulat al unei rutine întregi, aplicate ani la rând.

În loc de concluzie

Întrebarea „de ce?” este cel mai practic instrument de îngrijire pe care îl aveți. Nu costă nimic, nu expiră, nu se strică la temperaturi mari și funcționează în fața oricărui raft, din orice magazin.

Pielea își construiește singură filmul hidrolipidic, în fiecare zi, fără să o rugăm și poate ar trebui să îi mulțumim, susținând-o cu produsele adecvate nevoilor ei. Un produs cosmetic de spălare bine gândit nu o va încurca prea tare atunci când o curăță, iar produsele aplicate după suplinesc ce a pierdut mai mult decât poate recupera singură. Curățare, apă, lipide, protecție: pașii esențiali ai unei rutine corecte, ideal, adaptate nevoilor pielii, nu trendurilor.

Bibliografie

1. Rajkumar J, Chandan N, Lio P, Shi V. The Skin Barrier and Moisturization: Function, Disruption, and Mechanisms of Repair. Skin Pharmacol Physiol. 2023;36(4):174–185. doi:10.1159/000534136

2. Mijaljica D, Townley JP, Spada F, Harrison IP. The heterogeneity and complexity of skin surface lipids in human skin health and disease. Prog Lipid Res. 2024;93:101264. doi:10.1016/j.plipres.2023.101264

3. Li D, Zhou Z, Yang X, Zhang Q, Xu J, Zouboulis CC, Xiang Q, Zhang S. A Comprehensive Review: The Bidirectional Role of Sebum in Skin Health. Bioengineering. 2025;12(12):1333. doi:10.3390/bioengineering12121333

4. Brooks SG, Mahmoud RH, Lin RR, Fluhr JW, Yosipovitch G. The Skin Acid Mantle: An Update on Skin pH. J Invest Dermatol. 2025;145(3):509–521. doi:10.1016/j.jid.2024.07.009

5. Mijaljica D, Spada F, Harrison IP. Skin Cleansing without or with Compromise: Soaps and Syndets. Molecules. 2022;27(6):2010. doi:10.3390/molecules27062010

6. Tavares CS, Gameiro JA, Roseiro LB, Figueiredo AC. Hydrolates: a review on their volatiles composition, biological properties and potential uses. Phytochem Rev. 2022;21(5):1661–1737. doi:10.1007/s11101-022-09803-6

Citește toate articolele din Vocea Științei, de Anastasia Mardare: