Povestea Techir

Oana Stan

Brand Manager

Sunt Oana Stan, si in calitate de co-fondatoare a brandului autohton TECHIR®, si la 5 ani distanta de la lansare, as vrea sa va impartasesc povestea din spatele primului si singurului brand de produse cosmetice si terapeutice imbogatite cu apa salina si namol sapropelic din lacul Techirghiol. Sunt o tanara proaspat intrata in lumea mediului de afaceri romanesc si consider acest lucru drept cel mai curajos si aventuros pas al vietii mele de pana acum. Inca din anul 2011, pe cand eram studenta a Facultatii de Administrare a Afacerilor cu predare in limba engleza din cadrul ASE Bucuresti, am avut primul gand in legatura cu punerea bazelor propriei afaceri. Lucrurile au inceput sa prinda contur, cand am descoperit oportunitatea de business pe care o cautam. Oraşul meu natal, Techirghiol, devenise tot în 2011 membru al Asociatiei Oraselor Termale Istorice din Europa (EHTTA) alaturi de alte statiuni renumite precum Vichy, Bath, Spa, Evian, Budapesta, Salsomaggiore Terme, Tabiano. Curiozitatea m-a indemnat sa ma informez despre aceste statiuni membre si astfel am observat faptul ca toate aveau game cosmetice proprii pe baza apelor saline sau termale specifice zonei. Inspirata fiind de modul in care aceste orase fructificau resursele naturale pe care le aveau, mi-am pus urmatoarea intrebare: „De ce nu ar avea si orasul meu natal Techirghiol propria gama de creme bazate resursele din lac?”.

Raspunsul la aceasta intrebare a fost TECHIR, in prima faza studiu de caz pentru lucrarea mea de licenta si apoi primul si singurul brand de produse cosmetice si terapeutice, ce are drept ingrediente active naturale, resursele neexploatate si valoroase venite din inima lacului Techirghiol. Primul pas a fost sa-l testez pe TECHIR® drept studiu de caz pentru lucrarea mea de licenta, moment in care am realizat potentialul pe care il are si faptul ca este cu adevarat un brand promitator. Alegerea numelui brandului a venit de la sine, deoarece am avut o sursa de inspiratie cu care am crescut, si anume legenda miraculosului lac Techirghiol. Intregul concept al brandului TECHIR si sloganul de promovare inglobeaza aceasta legenda: Miracolul vine la tine!, deoarece miracolul lacului Techirghiol vine acum la dumneavoastra prin gama autohtona TECHIR. Si pentru ca o afacere in productie nu este usor de pus pe picioare, a durat 3 ani, pana cand in 2014, am reusit sa lansam primele produse TECHIR. In tot acest timp, am contactat si colaborat cu un laborator cosmetic din Italia, Salsomaggiore Terme, pentru realizarea retetelor cosmetice personalizate, am aplicat pentru obtinerea unor finantarii nerambursabile necesare in achizitionarea utilajelor de productie si construirii propriei fabricute, am comandat ambalaje pentru a putea lansa incipient macar 3 produse (crema antireumatică pentru masaj, crema hidratanta de maini, crema hidratata de fata), am contactat furnizori de ingrediente cosmetice si am achizitionat materia prima pe baza formulelor. Am inchiriat un spatiu pe care l-am dotat asemenea unui laborator de productie cosmetica si am intregit echipa cu un chimist tanar si entuziast, care avea sa fie omul cheie in lansarea liniei de productie.

Pe tot parcursul acestui proces, am inteles cat de important este rolul meu de lider in acest proiect si astfel am continuat sa investesc in dezvoltarea mea personala si profesionala.

Am plecat între 2012 si 2013 in Londra, pentru a studia un masterat in domeniul Marketing, o componenta extrem de importanta pentru afacerea ce aveam sa o lansez. Cu siguranta tot acest proces de lansare a unei afaceri in productie pare imposibil pentru o tanara de 24 de ani. Nimic din tot ce am povestit nu ar fi fost realizabil insa fara sustinerea permanenta din punct de vedere financiar si moral a parintilor, fara a fi avut un mentor asa cum este tatal meu, fara a fi avut exemple de antreprenori de succes in jurul meu, fara a fi avut o echipa de oameni tineri si inspirationali cu care sa colaborez si fara a fi avut pasiune si motivare.

TECHIR® este un proiect de suflet ce a luat nastere din dorinta de a valorifica resursele naturale neexploatate oferite de Lacul Techirghiol. Mai mult de atat, dorinta mea personala si totodata misiunea companiei este de a promova acest brand drept unul romanesc care va ajunge sa reprezinte lacul Techirghiol la nivel national si international, un brand care va ajuta orasul meu natal sa isi recastige imaginea de oras SPA.

Astfel, va invit si pe dumnevoastra sa decoperiti miracolul lui Techir!

Rulează videoul