Ca femeie, fie că îți dai seama sau nu, treci prin numeroase schimbări la nivel hormonal. Acestea influențează starea ta de bine, dar și performanța și capacitatea ta, atât la nivel profesional, cât și personal. De aceea, înțelegerea transformărilor prin care trece corpul unei femei este esențială pentru a menține o sănătate optimă și pentru a face față schimbărilor emoționale și fizice.
În parcursul meu de dezvoltare, am întâlnit-o pe Diana Torje, care m-a ajutat să-mi dau seama de importanța ciclurilor naturale, dar și a schimbărilor hormonale. În această ediție din seria Miracole de zi cu zi, discutăm cu Diana despre ciclicitatea feminină și despre echilibrul hormonal. Indiferent care este vârsta ta, este important să fii mereu curioasă și activă, dar și să îți respecți corpul și ritmurile sale.
Diana Torje: „În primul rând sunt femeie, din ce în ce mai conștientă de puterea ce vine din interior, din felul în care integrez principiile feminine și masculine în viața mea, astfel încât să pot fi un antreprenor care acționează conform unui plan de acțiune… dar care își ascultă și vocea interioară și ciclicitatea. Pe scurt, conștientă de ,,miracolul din mine,, vorba motto-ului Techir.
Apoi, sunt norocoasă să lucrez ca educator de sănătate intimă pentru femei, pe cale naturală prin terapii alternative, precum nutriția, yoga, masajul, theta healing și coaching.
Zic sunt norocoasă, deoarece sunt în categoria celor care fac cu pasiune ceea ce le place, adică mă consider norocoasă să mă pot trezi în fiecare dimineață cu bucuria că azi voi întâlni noi femei cu care voi lucra pe povești asemănătoare alor mele, că le voi susține să își înțeleagă cauza simptomelor și să le elimine prin schimbarea stilului de viață.
Mă adresez în primul rând fetelor tinere si femeilor de vârstă fertilă și le susțin spre a se reechilibra hormonal prin protocoale naturale care contin planuri alimentare, suplimente, practici de corp, ședințe de theta healing, iar pentru persoanele din București drenajul limfatic (terapie masaj).”
Lectura plăcută!
Cu drag,
Oana Stan si echipa editoriala Techir
*****
“Miracole de zi cu zi: creştem holistic împreună” este seria aniversară de interviuri prin care abordăm conștientizarea și îngrijirea moderată a tuturor ariilor vieții: sănătate fizică, sănătate mentală, bunăstare emoțională, dezvoltare intelectuală și conexiune spirituală. Considerăm că grija de sine stă în centrul stării de bine, iar să te simți bine în pielea ta implică să ai grijă de toate aspectele vieții, de la interior spre exterior. O dată cu împlinirea a 10 ani de Techir și cu maturizarea brandului, am creat această serie de interviuri cu specialiști, a cărei poveste și manifest îl poți găsi aici.
Salut, Diana. Spune-ne câte ceva despre tine și parcursul tău profesional. Cum ai ajuns să faci ceea ce faci acum și de ce ai ales acest drum?
Salut și mulțumesc pentru oportunitatea de a mă prezenta comunității voastre, din care sigur face parte și o parte a comunității mele, deoarece eu folosesc produsele voastre ca alegere intuitivă de cel puțin 6 ani, fiind terapeut echilibru hormonal cu siguranță caut soluții non toxice și dacă se poate si românești și acestă soluție este… Techir.
Cât despre parcursul meu profesional, este o întrebare care mă emoționează,
deoarece nu am fost dintotdeauna aici, de fapt cel puțin 17 ani am activat într-o zonă diametral opusă cu multe multe principii masculine, iar despre principiile feminine, nici nu știam că ar trebui să conteze – am fost jurist de instanță și la final consilier parlamentar în Parlamentul Romăniei.
Domeniul juridic, m-a pasionat și m-a format ca structură, ca om și cu siguranță azi îmi ajută să știu să interpetez orice contract, lege, speță.
Cum am ajuns aici? … treptat, prin aceea ca a început corpul să-mi vorbească, să se împotrivescă, să simt din ce în ce mai acut acel gust de risipă a timpului și de loc nepotrivit.
În ultimul an de job, mi-a vorbit acut corpul de 2 ori, cu internări în spital dar eu știam ce vrea să zică.
Am facut câteva formări în paralel cu jobul meu și în 2018 mi-am dat demisia de la job și am pornit-o curajoasă pe cont propriu.
A fost greu?… foarte greu, mult mai greu decât imi imaginam, deoarece după ce m-am format mulți-mulți ani ca angajat, și a avut angajatorul grijă de mine, profesional și financiar, toată această libertate cu care vine la pachet cu independența… este copleșitoare.
Mai mult decât atât te trezești că ai timp liber dar ești singură, deoarece toate cunoștințele tale sunt la job.
Ce este ciclicitatea feminină? De ce este aceasta importantă?
Ce legătură este între ciclicitatea feminină, menstruație și starea noastră generală de bine?
Ciclul menstrual (a nu se confunda cu menstruația), sau marele bal lunar este definit ca, totalitatea transformărilor hormonale și emoționale, prin care trece adolescenta/femeia în perioada fertilă, 1) pentru a produce un ovul în fiecare lună, care în urma fecundării, să genereze o posibilă sarcină pe de o parte,
2) iar pe de altă parte… pentru a intra în conectare cu corpul și cu esența sa feminină.
Sau mai simplu spus…
Un ciclu menstrual regulat, este cuprins între 22-33 de zile, în afara acestei plaje trebuie investigat.
Un ciclu menstrual se calculează începând cu prima zi de sângerare cu sânge roșu și până în următoarea primă zi de sângerare.
Menstruația este doar una dintre cele 4 faze ale ciclului menstrual, este faza în care corpul femeii elimină oarecum proiectul sarcinii, care nu s-a materializat.
Este ca un doliu lună de lună sau o perioadă de mică moarte, pregătire pentru un nou început și corpul o ia de la capăt.
Noi femeile prin menstruație, nu eliminăm impurități, ci țesut endometrial format cu cele mai nobile interese, acelea de a forma culcuș din nutrienți pentru un posibil bebe.
La menstruație se produc ,,mini infarcte celulare,, deoarece celulele prin inflamație erup si acesta este motivul pentru care vom simți o mică durere, presiune, o mică confuzie mentală si o nevoie sinceră de a sta cu tine. O mică durere este absolut normală, lipsa oricărei senzații indică deconectare de corp și emoții.
Dar de aici și până la a simți dureri insuportabile, stări de greață, oboseală accentuată, furtuni emoționale, dureri de sâni și până la stări de leșin, este cale lungă și nicidecum ceva normal, de fapt așa se traduce PMS (sindromul premenstrual), care nu este normal. Fetelor, dacă experimentați PMS, faceți niște schimbări in stilul de viață și mai ales onorați faza menstruală.
Una dintre clientele mele îmi mărturisea sfâșiată de durere, că ea trăiește doar două săptămâni pe lună, deoarece în următoarele două, doar se târăște, asta până a învățat despre noul stil de viață.
Care este legătura dintre ritmurile naturii și ciclicitatea feminină? Cum se influențează acestea?
Femeile sunt ființe ciclice, fin sicronizate cu natura.
Ne naștem în sincron cu anotimpurile, fazele lunii și cu intuiția.
Dobândim pe parcurs ce activăm feminitatea, puteri precum blândețea, acceptarea, toleranță, relaxarea, centrarea.
Suntem guvernate de legea polarității, astfel încât avem atât energie masculină cât și energie feminină, avem atât lumină cât și umbră și de legea echilibrului, astfel încât să avem acești poli în echilibru.
Având în vedere că ne-am născut în corp de femeie, energia feminină va fi într-o proporție mai mare decât cea masculină. Iar cel mai curat reper a legii echilibrului în corp de femeie, este ciclul menstrual, menstruația.
Doar că, odată cu marea emanicipare a femeilor, legea polarității s-a denaturat, iar energia feminină nu doar că nu este în proporție mai mare, dar în multe cazuri lipsește, iar dacă nu ne trezim să facem schimbări, legea echilibrului nu va rămâne datoare și va face ea asta în locul nostru… poate nu tocmai blând.
Crezi că acest aspect influențează ciclul menstrual și relația cu menstruația?
Crezi că aceste dezechilibre ale principiilor feminine, atrag stări emoționale sau deconectare de corp?
Răspunsul este, categoric DA.
Ce înseamnă echilibrul hormonal pentru femei?
Atunci când o femeie este echilibrată hormonal, ea va avea un ciclu menstrual regulat, o mentruație nedureroasă, o fază premenstruală blândă – fară furtuni emoționale, un somn odihnitor, kilograme atâtea câte își dorește, un ten luminos și curat, podoabă capilară bogată, energie și vitalitate pe tot parcursul zilei, tranzit intestinal după fiecare masă și se va bucura de fertilitate atunci când partenerii hotărăsc că e timpul.
Cum știm că avem un dezechilibru hormonal?
Dacă unele dintre cele de mai sus lipsesc, ne întâlnim în ceea ce înseamnă simptome ale dezechilibrelor hormonale.
Cauzele sunt multiple dar principalele sunt din zona reacției la stres, a oboselii, a toxicității din mediul înconjurător, poluare, stres informatic și lipsa deconectării de corp.
Cum le identificăm?
În primul rând prin analizele de sânge dar și prin chestionarele de simptome.
Chestionarele de simptome sunt foarte relevante în multe cazuri, deorece uneori receptorii hormonilor sunt blocați cu hormoni de stres și astfel hormonii pe care noi îi chestionăm se vor găsi în sânge, deoarece vor tot circula, dar nu se vor găsi în celule.
Principalele dezechilibre hormonale cauzate de hormonii sexuali sunt, sindromul premenstrual, infertilitatea, endometrioza sau adenomioza, sindromul ovarelor polichistice, fibroame uterine, polipi, infecții vaginale, infecții urinare cronice, sau lipsa menstruației la femeile fertile (amenoreea).
Ce este Menarha și de ce este importantă?
Să vorbim despre Menarha sau prima menstruatie, Marele Bal, atunci cand preadolescenta sub influenta hormonilor va face trecerea spre adolescenta si astfel corpul si mintea intra intr-o noua era, cea a preocupării pentru relatiile sociale si felul in care o văd ceilalți. Asta este o stare chimica absolut naturală sub efectul estrogenului, care va rescrie circuitele neuronale.
Ce sfaturi ai pentru adolescentele care se confruntă cu primele lor menstruații și schimbările hormonale?
Înainte de prima menstruație mamele și preadolescentele, să se pregătescă pentru trecerea într-o nouă etapă cea de a fi interesate și preocupate de corp și schimbările hormonale care intervin.
Le recomand să pregătescă o petrecere de Menarha, cu tema recunoștinței și celebrării și să facă acesta petrecere cu celelelte femei din viață preadolescentei dar și cu prietene și alte adolescente dacă au deschidere.
Eu organizez astfel de petreceri, în care prin jocuri, meditație și coaching le introduc în acesta lume. Invităm și femeile din linie ancestrală și vorbim despre cum a fost pentru ele și cât de norocoase suntem noi că avem aceste resurse.
Menarha party, va schimba pentru totdeauna percepția pe care o au fetele despre menstruație, astfel se vor reduce durerile și cauzele emoționale ale dezechilibrelor cauzate de menstruație.
Apoi după prima menstruație să fie curioase să își asculte corpul și să își cunoască nevoile corpului în fazele ciclului menstrual.
Pentru asta le invit să se înscrie aici, pe pagina mea unde vor primi resurse și suținere gratuită pentru că îmi doresc să devină curajoase, asumate și puternice.
Forte important să se conecteze cu alte femei cu care să facă activități de grup, să petreacă timp în natură, să facă mișcare și să lucreze cu emoțiile lor astfel încât să-și vadă și să-și accepte corpul.
De asemenea un sfat prețios ar fi să învețe să ia pauze, mai ales la menstruație, deoarece nevoia cea mai mare a corpului la menstruație este de conexiune în interior.
De asemenea le-aș mai invita să fie curioase să afle informații despre viața antecesoarelor lor și să le onoreze, indiferent dacă mai sunt în viață sau nu.
Care sunt tabu-urile despre menstruație și de ce este important să discutăm despre ele?
Am menționat mai sus despre nevoile corpului și limbajul lui la menstruație, adică mie una mi se pare absolut demn de admirație rolul ciclicității și atunci… de unde miturile care s-au format in jurul menstruației, cum că o femeie la menstruație este bolnavă, este pe stop, este în perioada aia, nu are voia să facă anumite procesiuni?
Astfel de convingeri, neconștientizate, încărcate cu emoții puternice, emoții de rușine, vinovăție, murdărie… vin la pachet cu o serie de simptome și cu neputința de a-ți accepta corpul și feminitatea.
Aceeași întrebare retorică desigur, de ce și cine are interesul ca noi femeile să rămânem mici și nesigure pe noi?
Oare femeile sunt puternice prin conectarea lor cu natura, intuiția sau cu alte femei?
Oare femeile dacă ar avea activate puterile lor și ar fi conștienți de ele, ar fi mai greu de programat și de manipulat?
Oare principul dezbină și cucerește se poate aplica și aici?
Noi femeile prin menstruație, nu eliminăm impurități, ci țesut endometrial format cu cele mai nobile interese, acelea de a forma culcuș din nutrienți pentru un posibil bebe.
Puterea e la fiecare dintre noi să ne trezim și să aflăm adevărul corpului nostru, eventual și a femeilor de dinaintea nostră, să le onorăm pentru că suntem azi în viață datorită lor și mai ales că avem azi resursele și sprijinul de care avem nevoie pentru a ne asuma puterea feminină, sau miracol din noi.
Ce recomandări ai da unei femei care se apropie de menopauză?
Menopauza, este toamna bogată a ciclicității feminine asociată cu faza premenstruală.
Acestă fază poate fi una de putere, de asumare, de echilibru, de culegere a roadelor… sau poate fi o furtună emoțională, bogată în frustrări și simptome copleșitoare.
Diferența este dată de două aspecte:
Pe de o parte să accepți că face parte din viața ta de femeie și că esti norocoasă că ai ajuns aici, deoarece nu toate femeile ajung.
Iar in al doilea rând, va fi nota de plată pe care o vei primi pentru felul în care te-ai comportat cu corpul tău, poate 40, 50 de ani.
Din fericire, oricare va fi situația ta, lucrurile se pot îmbunătăți cu câteva acțiuni.
- Să înțelegi nevoia corpului de detoxifiere și transpirație, pentru asta va trebui să te apuci de mișcare, deoarece mușchii vor fi de un real folos pentru transportul nutrienților, drenarea limfei dar și pentru scăderea în greutate.
Drenajul limfatic și periajul uscat nu mai sunt un moft, ci o urgență în premenopauză si menopauză.
- Apoi să consumi suplimentele potrivite, să mănânci curat cât mai puțin procesat și cât mai multe alimente bogate în hormoni bioidentici, cum ar fi semnitele de in, semințele de dovlec, susan, nucile, migdalele, rodia, sparanghelul, broccoli, peștele, ouăle, ficatul de animale și organele, păstăii, ciupercile cât și probioticele.
- Dar instalarea menopauzei, nu înseamnă lipsa ciclului menstrual, ci doar lipsa menstruației.
Instalarea menopauzei se asociază cu sfârșitul proiectelor de maternitate, atunci când la nivel emoțional și mental, femeia ia decizia de a se separa de rolul de creație, asta nu înseamnă doar să fie mamă ci orice rol de creație.
Așadar, la instalarea menopauzei, recomand ca femeile să învețe să-și țină evidența fazelor ciclului menstrual după un jurnal de simptome, dar și după fazele lunii,
De exemplu o femeie va fi în faza premenstruală, cu aproximativ 10 zile înainte de luna plină, astefl încât din punct de vedere emoțional se poate pregăti, apoi va urma energetic, faza menstruală – lipsită de sângerare, la luna plină și tot așa.
Ce obiceiuri ar fi recomandat să urmăm pentru starea noastră de bine, ca femei?
Mă întâlnesc în cabinet cât și online zilnic cu femei care suferă și femei care nu știu de unde să o apuce, deoarece informațiile sunt puține pe partea de împuternicire și unele dintre ele sunt contradictorii. Ce observ eu la femeile cu care lucrez…
Că nu au răbdare, că nu se știu relaxa, că sunt deconectate de corp, că au dureri imense la menstruație, că sunt veșnic obosite, că limfa lor este vâscoasă, că au coloana vertebrală cu tendințe de deformare și multă multă presiune pe umeri, că nu au poftă de viață și libido.
Le recomand 5 obiceiuri:
- Să facă mișcare sub toate formele, mai lăsăți scările rulante, lifturile și mașinile și asigurați-vă că vă mișcăți cât mai mult, cu cât mai multă mișcare cu atât vei accesa mai multă energie și vitalitate.
- Să se asigure că pot transpira, pentru asta au nevoie că rinichii lor să fie funcționali. Să facă periaj uscat pentru a debloca celulele moarte de la suprafața pielii și a elimina toxinele.
- Să mănânce cu plăcere și fără vinovăție, echilibrat din toate grupele alimentare, să nu se ferescă de grăsimi și de carne. Să evite mâncarea sintetică, procesată, cea care nu se strică și este conservată să reziste ani de zile pe rafturi.
- Să își antreneze virtutea de a primi, de a accepta și de a avea răbdare, prin terapie, prin yoga, meditație, cursuri, dar mai ales prin practică.
- Să se asigure că rămân sănătoase, prin analize, stil de viață, alimentație, igiena stresului și a emoțiilor.
Dacă experimentează simptome sau dezechilibre hormonale de orice intensitate, își sunt datoare că pe lângă tratamentele prescrise de medici să facă și ele partea lor de muncă, ceea ce ține de corp dar și de emoții și convingeri limitative, deoarece orice simptom vine în urmă unui dezechilibru emoțional și mintal, acolo va trebui să intervină.
Pentru un protocol de echilibru hormonal pe cale naturală, le invit să ne cunoaștem atât de pagina mea de instagram – Diana Torje /Holistic View (@longevity_by_diana_torje) • Instagram photos and videos sau printr-o ședintă de coaching gratuită, ca să le pot cunoaște povestea și să le recomand o abordate personalizată nevoilor lor.
Sperăm ca interviul cu Diana Torje să te inspire în gestionarea relației pe care o ai cu ciclicitatea ta și cu echilibrul hormonal.
Suntem curioși ce părere ai și ce obiceiuri și rutine adopți pentru a avea grijă să respecți ritmul corpului tău. Lasă-ne un comentariu mai jos sau în social media.
Click aici să ajungi ușor pe toate canalele noastre.
Zile cu miracole!
Oana și echipa editorială Techir