You are currently viewing Miracole de zi cu zi: Nicoleta Ghiriș, despre beneficiile astrologiei în viața noastră

Miracole de zi cu zi: Nicoleta Ghiriș, despre beneficiile astrologiei în viața noastră

Interviul lunii februarie din seria Miracole de zi cu zi este o discuție despre zodii, manifestare, astrologie și echilibrare, alături de astrologul Nicoleta Ghiriș. Lansez această temă în contextul începerii anului nou chinezesc, venind cu informații atât despre noul an, cât și despre astrologie și cum se aplică aceasta la nivel personal. Fie că ești pasionată de astrologie sau „nu prea ești” cu zodiile, sper ca acest interviu să îți dea o doză binevenită de inspirație și introspecție.

Nicoleta Ghiriș este astrolog specializat în astrologie occidentală, metafizică chineză (astrologie chineză și feng-shui) și numerologie. Aceasta a avut înclinație spre aceste domenii încă de mică, documentându-se intensiv despre ele. De formare economist, licențiată ASE și analist economic, și-a dezvoltat cariera în cadrul corporațiilor internaționale, dar a practicat mult timp astrologia în timpul liber, răspunzând curiozităților colegilor săi. În ultimii zece ani, am urmat cursuri de formare în astrologie occidentală și numerologie, devenind astrolog profesionist si numerolog profesionist.

În prezent, Nicoleta Ghiriș este astrolog la Observator (Antena 1), la matinalul Antena Stars și specialist în astrologie chinezească la SuperNeatza, Gold FM, DC News și Taifasuri. O poți găsi și pe www.nicoletaghiris.ro, dar și pe canalul ei de Instagram.

Nicoleta consideră că: ”Gândurile sunt energia și darul cel mai de preț, iar alegerile cu gândul ne definesc viața! ”

*****

“Miracole de zi cu zi: creştem holistic împreună” este seria aniversară de interviuri prin care abordăm conștientizarea și îngrijirea moderată a tuturor ariilor vieții: sănătate fizică, sănătate mentală, bunăstare emoțională, dezvoltare intelectuală și conexiune spirituală. Considerăm că grija de sine stă în centrul stării de bine, iar să te simţi bine în pielea ta implică să ai grijă de toate aspectele vieții, de la interior spre exterior. O dată cu împlinirea a 10 ani de Techir și cu maturizarea brandului, am creat această serie de interviuri cu specialiști, a cărei poveste și manifest îl poți găsi aici. 

Idei principale

  1. Ascendentul este la fel de important ca zodia, atunci când citești horoscopul zilnic sau lunar. Ba chiar este bine să te uiți întâi la ascendent, apoi la zodie și să le combini. 
  2. Pentru a manifesta ceea ce îți dorești, nu este suficient să îți dorești și să vizualizezi – trebuie să și gândești cu cuvintele potrivite, cu mantre personale pe care le repeți zilnic.
  3. Harta vieții este parcursul pe care ni l-am ales în momentul în care am decis să venim aici, pe Pământ. Este ca o fotografie clară a ceea ce ne-am dorit noi să trăim în viața asta, conform astrologiei chinezești.
  4. În hărțile noastre există energii blocante. Aceste energii blocante încep să ne arate, ne indice care de fapt este aria către care se duce această energie blocantă și de ce se duce acolo. Și atunci este foarte important să pricepem, să înțelegem de fapt care sunt aceste energii, după care cum să echilibrăm. 
  5. Principalul lucru important pentru a echilibra energiile este credința, iar fără credință nu faci nimic. 
  6. Anul 2024 este un an hotărâtor pentru următorii 20 de ani. Nicoleta a descris anul 2024 ca un an de demolări, pentru că se vor demola dogme vechi, lucruri vechi. Atenție, și la nivel de celulă, adică de familie, de casă. 

În discuție cu Nicoleta Ghiriș, despre importanța și utilizarea astrologiei zi de zi

Cât de importante sunt zodiile în viața noastră?

Nicoleta Ghiriș: Zodiile sunt foarte importante în viața noastră. În ce sens? Zodia noastră, în general, este importantă, și ascendentul. Uite, nu multă lume nu știe, în momentul în care te uiți la un horoscop (și de aceea lumea îl tratează în derizoriu), că ar trebui să se uite de fapt la ascendent – să se uite ce predicții sunt în ziua respectivă. Pentru că acea zodie din ascendent ne dă distribuțiile energetice ale hărții noastre. Și atunci noi, dacă ne uităm doar la zodia noastră, s-ar putea să nu le găsim.

Da, e ok să te uiți și la zodia ta, dar s-ar putea să nu regăsești acolo, de fapt, ce o să ți se întâmple în ziua aia, ci mai degrabă ascendentul o să-ți dea așa ceva. Deci mare, mare grijă! Adică ne uităm în primul rând la ascendent, după aceea cât de cât la zodia noastră și apoi cumulăm. Deci tot despre abordare holistică vorbim. Pentru că altfel o să vedem lucrurile în ziua respectivă. Din acest motiv lumea zice: „A, păi n-a zis nimic la horoscop, n-am înțeles nimic.” sau „Uite, nu mi s-a întâmplat nimic din ce a zis.” Bun. De aceea este important horoscopul zilei, al săptămânii sau al lunii – pentru că dă indicii despre ce se întâmplă în viața noastră.

Ce este harta vieții și cum te poate ajuta astrograma?

N. G.: Harta vieții este parcursul pe care ni l-am ales în momentul în care am decis să venim aici, pe Pământ. O descrie foarte bine astrologia chineză. Eu de asta am început să practic holistic lucrurile, pentru că absolut fiecare știință – numerologia, astrologia vestică și cea chineză – pentru mine, dă câte o bucățică dintr-un puzzle.

Da, și atunci eu, dacă nu mă uit peste tot să definesc – să-mi dau seama de fapt care este până la urmă imaginea de ansamblu a vieții mele – nu prea o să reușesc să descifrez. Harta vieții este deținută, după părerea mea și foarte frumos explicată în astrologia chineză. Pe cea vestică eu o folosesc în a mă apropia de perioada în care trăiesc, de momente – anul acesta, anul viitor – deci o folosesc în alte direcții. De asemenea, astrologia vestică o folosesc mult în astrologia relațională. Ne descrie foarte acurat acolo lucrurile.

Cu ce ne poate ajuta? Ne poate ajuta cu multe, ne poate ajuta cu timing-uri (sincronizări). Da, astrologia deține timing-urile tale. Adică este momentul să fac ceva sau este momentul să nu fac ceva într-o anumită perioadă pentru că nu-mi sunt favorabile astrele? Și ce este de fapt harta vieții și astrograma? Este ca o fotografie clară a ceea ce ne-am dorit noi să trăim în viața asta.

Vin la mine și oameni de 70 de ani care și-au trăit viața și le spun „Nu-mi povestiți nimic. Hai să ne uităm pe parcursul vieții să vedem ce s-a întâmplat acolo, ca să vedem că tot ce prezicem în viitor este la fel de acurat, că tot noi ne uităm.” Da, și ce crezi? Oamenii chiar transmit că așa a fost în acele perioade, așa au stat lucrurile în viața lor. De ce? Eu le explic din trecut de ce s-au întâmplat. Oamenii sunt foarte mulțumiți pentru că realizează de fapt, de ce au pătimit anumite lucruri, care au fost blocajele, de ce au fost aceste blocaje? Ceea ce-i mare lucru, e ca o eliberare așa a sufletului. Îi spui „Păi uite, gata, am înțeles.” Da, lumea nu prea înțelege de ce a venit aici. Iarăși, foarte important să știm în hartă: ce trebuie să echilibrăm. Pentru că ne naștem într-o zodie ca să o și echilibrăm și atunci trebuie să înțelegem cum să creăm acest echilibru în harta noastră și în viața noastră.

Cum să folosim astrologia ca instrument de manifestare a dorințelor noastre?

N. G.: Evident că putem să folosim astrologia, dar nu numai astrologia ca instrument de manifestare, pentru că, ce crezi? Eu am primit prin channeling un mesaj și eu consider că este un mesaj venit de la divinitate, pentru că stau mărturie foarte multe feedback-uri (pe care unele dintre ele le regăsiți la mine pe Instagram: Astrolog Nicoleta Ghiriș) și acolo o să vedeți cum oamenii povestesc că și-au luat un ghid de deblocare și care ne învață să manifestăm dorințele noastre, în viața asta și au început să se îndeplinească. Și sunt oameni care îndeplinesc după două zile lucruri. Adică de asta spun că este venit de la divinitate, pentru că acum chiar am înțeles. Eu chiar mulțumesc zilnic divinității că mi-a trimis așa ceva, pentru că am înțeles de fapt cum trebuie să fac să manifest. 

Pe timpuri era „Secretul” (tot timpul a rămas alături de noi), vizualizarea, dar acestea nu se manifestă dacă nu și gândim cum trebuie, cu cuvintele potrivite, cu mantrele pe care noi ni le realizăm zilnic, mantre personale. Pentru că o mantră așa generală toată lumea o știe. Dar nu este particulară, nu e despre viața ta. Eu îmi doresc acum ceva, celălalt de lângă mine își dorește altceva și atunci trebuie să ne creăm mantre personale. Acest curs pe care eu l-am lansat acum ceva timp – anul trecut, de fapt de ziua mea (am spus că este ca un cadou acordat oamenilor), mi-am petrecut ziua înregistrând acest acest curs. Se numește Curs Aleg pentru că este de un mare ajutor și toți oamenii care ajung pe la mine traversează acest curs și sunt extrem de încântați. Chiar și de dimineață. Astăzi o doamnă mulțumea pentru pentru ceea ce am transmis acolo, deci trebuie să înțelegem ce să facem. Da, altfel nu putem să vorbim cu Universul cât vrem noi, să vizualizăm, cât vrem noi. Dar dacă nu am folosit calea potrivită să ajung acolo, tot ce ne dorim noi nu se îndeplinesc.

Cât de mult ține viitorul nostru de ceea ce facem și cât de mult de ceea ce ne este dat de la naștere, conform astrogramei? Cum să echilibrăm aceste aspecte?

N. G.: Cred că aici vrei să-mi vorbești despre liberul nostru arbitru. Să știi că noi, liber arbitru, avem cu toții, însă unii mai limitat în anumite perioade, alții mai mare în alte perioade. Și atunci trebuie să ne dăm seama. În hărțile noastre există energii blocante. Aceste energii blocante încep să ne arate, ne indice care de fapt este aria către care se duce această energie blocantă și de ce se duce acolo. Și atunci este foarte important să pricepem, să înțelegem de fapt care sunt aceste energii, după care cum să echilibrăm. Da, există remedii, există, bineînțeles, coordonare mentală – să știm ce să spunem în momentul în care ne simțim blocați într-o anumită privință. La un moment dat am avut un vis – și cred că foarte multă lume îl cunoaște pe părintele Arsenie Boca – mi-a apărut în vis părintele trei nopți la rând (ca o continuare a visului, a fost foarte interesant, nu mi s-a mai întâmplat de atunci, niciodată).

Și ce crezi că mi-a spus? Eu spuneam „Părinte, fac astrologie”. Na, așa, mai spășită, că știu că biserica nu este chiar atât de fan al astrologiei (cu toate că, uite, sunt biserici pictate cu însemnele zodiacale, sunt mânăstiri – adică nu e că nu există, doar că trebuie să și înțelegem. Am și clienți, prieteni care sunt preoți și, ca atare, ce pot să spun este că trebuie să fim totuși deschiși, să înțelegem cum știința aceasta ne poate totuși ajuta. Și nu are nicio treabă cu granița cu biserica. Pentru că, uite, și eu sunt o tipologie de om care este foarte mult orientată către credință, recunosc. Nu prea poți să faci nimic fără credință. Deci, dacă ar trebui să pornesc de la o zonă de echilibrare, ar trebui să fie credința. Deci, recunosc, nu poți să treci peste. 

De acolo poți să construiești, e adevărat. Și atunci este clar că putem să fim ajutați. Consider că nu toată lumea ajunge la ghidul de viață complet. Știi cine nu ajunge? Cei care nu au ora de naștere, pentru că generațiile care sunt mai în vârstă acum foarte dificil cu ora de naștere să știe mereu le spun: „Nu vi s-a dat oportunitatea să cunoașteți chiar tot”. Și, revenind la Sfântul Părinte, că uitasem, spuneam că nu, nu în astrologie e tot adevărul. Da, consider că așa e, pentru că apoi mi-au dat aceste mesaje, da, pe care eu le-am încropit acolo în cursul respectiv, în cursul Aleg și care sunt absolut revelatoare. Adică din momentul acela, ce face cursul? Începe să îți confere un mai mare liber arbitru în anumite perioade. Deci știm ce să facem ca să înceapă să funcționeze lucrurile în viața noastră.

Spuneai într-un podcast că unele persoane materializează ceea ce gândesc, altele ceea ce spun și altele prin fapte. Cum ne dăm seama care e predispoziția noastră și cum o folosim în avantajul nostru?

N. G.: Asta se găsește doar într-o analiză astrologică, pentru că acolo este scris dacă noi materializăm foarte repede cu gândul sau cu cuvântul. Este important să cunoaștem – măcar odată în viață să ajungi la un astrolog holistic care să îți explice din toate punctele de vedere și despre ce este vorba în viața ta și mai apoi o să-ți dai seama de multe alte lucruri pe care trebuie și poți să le realizezi în viața asta.

Ce poți face în fiecare zi pentru a avea succes, conform astrologiei?

N. G.: Să verifici ce se spune în ziua aceea la zodia ta. Uite, eu pe Instagram Astrolog Nicoleta Ghiriș pun predicțiile zilei. Îmi încep ziua de obicei cu predicții acolo, pentru că ce crezi, sunt foarte mulți oameni care sunt fan aceste predicții, chiar îi interesează ce spun acolo. Mulți îmi transmit, iarăși, feedback că s-a petrecut ce am transmis eu în ziua respectivă. Pentru mine asta este foarte important, pentru că trebuie să verifici. Și iarăși, ce ar trebui să facem lunar? Da, să verifici iarăși horoscopul lunii. Pentru că, uite, eu în astrologia chineză le spun la Gold FM, în fiecare lună spun acest horoscop foarte important. Ce crezi? Efectiv, după o lună de zile, lumea regăsește de fapt ce am discutat eu acolo la începutul lunii respective. Umbrelele energetice sunt extrem de acurate, noi trebuie să știm ce umbrelă avem deasupra noastră și asta ne-o dictează astrologia chineză – ce umbrelă am deasupra mea, ca să știu ce să fac în luna respectivă. 

Dacă am o lună mai jos energetică, și transmit că nu este chiar așa bine să răsturnăm lucrurile în luna respectivă, este clar că asta vom face. Pentru a avea succes trebuie, cum am zis, să verificăm. De exemplu, eu nu emit lucruri decât în zile care sunt benefice mie. De exemplu, o lansare de un curs – trebuie să verifici cu astrologul: lansez acum, lansez luna viitoare, lansez într o anumită zi, la o anumită oră? Să știi că o doamnă scotea la vânzare o mașină și mi-a spus așa: „Spune-mi și mie în ce zi, la ce oră? Da, și mai multe detalii. Cum să scot mașina la vânzare?” A scos mașina la vânzare online și mă sună dimineață, râzând, cum că, zice: „se bate lumea pe ea ca și când o dau gratis. Să știi că am luat oferta cea mai mare și am vândut mașina cu mult mai mult decât voiam.”

Deci despre asta este vorba. Pentru a avea succesul trebuie să înțelegi că trebuie să ieși pe umbrele energetice benefice ție. Altfel, nu e marele succes acolo.

Ce ne poți spune despre anul 2024 din punct de vedere astrologic, pe scurt?

N. G.: Anul 2024 este un an hotărâtor pentru următorii 20 de ani de acum încolo. Și asta poți să spui că uite, Pluto a intrat în Vărsător în acest an. Da, e adevărat, însă nu numai despre Pluto este vorba acolo. Uite, de exemplu, metafizica chineză ne explică cum energia centrală din casele noastre și toate stelele zburătoare din casele noastre au acum o altă vibrație, vibrează în alte direcții. Da, și atunci este clar că se schimbă lucrurile. Ce trebuie să facem în 2024? Să înțelegem? Trebuie să văruiți casa dacă puteți. Tavanul mai ales, sau să mai aducem îmbunătățiri la zona de parchet sau zona de podea. Aducem un nou covor, nu mai facem lucruri în casă, poate mai aducem un obiect de decor. Da, deci să facem lucruri noi pentru casă.

Spunem „Bine ai venit!” acestei noi energii. Energia aceasta este o energie de foc în mijlocul caselor noastre și o să amplifice foarte tare lucrurile din viața noastră. Eu am descris anul 2024 ca un an de demolări, pentru că se vor demola dogme vechi, lucruri vechi. Atenție, și la nivel de celulă, adică de familie, de casă. Deci clar va exista ca o mică revoluție așa peste tot. Și uite că a și început anul. Da, oameni care își cer drepturile. Important este să știi cum să faci acest lucru, pentru că dacă începi, te răzvrătești aiurea, pentru că într-un an de dragon, cum e anul 2024 putem să fim foarte încăpățânați, să ne auto-sabotăm. Deci trebuie să avem puterea în a încerca să obținem ceea ce trebuie, ceea ce ne este binevenit sau la ce avem dreptul – să ni-l cerem frumos? Da, și cuvintele da, vor avea o mare putere anul ăsta și trebuie să le folosim cum trebuie. Ele au energie, cum spuneam, și gândurile, și cuvintele, dar și faptele. Totul are energie în univers.

Cum influențează zodia ritualurile zilnice sau săptămânale de îngrijire personală? Care sunt elementele de care ar trebui să ținem cont în acest sens?

N. G.: Eu sunt convinsă că nu toată lumea ține cont de unele ritualuri de îngrijire personală. Unul dintre ele, pot să-l menționez, efectiv suntem în cadă, ținem dușul și vizualizăm cum absolut se scurge la duș, se scurge toată energia negativă pe care noi am acumulat o în ziua respectivă. Apa întotdeauna va curăța absolut tot ce este rezidual, să zicem așa, energetic, pe noi în ziua respectivă. Eu recunosc că folosesc acest ritual pentru că este extraordinar de benefic, bun, și ritualului respectiv pot să-i adaug săruri. Pentru că sarea iarăși curăță energiile foarte bine. Bun, după ce adaug sărurile, pentru mine extraordinar de importantă, iarăși elementul muzică ambientală. Elementul simțuri, miros. Pentru că ar trebui nu știu să folosesc produse cu care să îmi inducă o anumită stare de liniște, de prospețime și este clar că ele se regăsesc în cele pe care cele de îngrijire personală despre care discutam și le am încercat și pe cele de la Techir și chiar chiar am rămas plăcut surprinsă.

Ritualurile sunt simple, oricum nu ar trebui să fie. Știi cum se spune: „Keep it simple”! E adevărat, deci „Keep it simple” și în astrologie. Eu tot așa sunt de părere. Timpul, adică nu încărca lumea cu foarte multe chestii, pentru că clar nu le va face, clar nu le va urma. Nu chestii simple trebuie să înțeleagă ce trebuie să facă, care sunt elementele de care ar trebui.

De ce ai recomanda cuiva să meargă la astrolog? 

N. G.: Eu aș recomanda cuiva să meargă la astrologul care i se potrivește, pentru că ce crezi, există legea atracției în Univers și este clar că vom fi atrași de persoana care trebuie să ne transmită anumite lucruri.

Dacă, de exemplu, îți dai seama, la mine nu poate să ajungă toată lumea de pe pământul ăsta decât uite, poate să ajungă urmând cursul înregistrat, este evident, dar nu pot să ajungă la mine fizic sau așa, sau vorbind, poate cu mine de-a lungul vieții, pentru că uman probabil este imposibil, însă nu se știe. Poate o să realizez și evenimente în viitor, la care să ajungă cât mai multă lume să le vorbesc. Însă ce vreau să înțeleagă lumea? Vreau să înțeleagă că există astrologi tehnici, există astrologi care au mediumnitate. 

Astrologia este o poartă către informații. Deci toate aceste științe sunt ca porțile. Deci dacă ai cu ce să le deschizi și să vezi dincolo de acele hărți povestea din spate, atunci începi să deschizi omului din fața ta, începi să-i deschizi lacătele care sunt în interiorul lui. Noi avem cu toții lăcățele acolo și când se deschid, încep să pătrundă lucruri benefice către noi. Și atunci astrologul, este ca o cheie, deci trebuie să găsești cheia potrivită pentru tine, ca să începi să desfaci acolo lucrurile în interior și pe unele pe unele să le vindeci, prin aceste lăcățele care se deschid. Și conștientizarea mai ales este extrem de importantă când mergi la un astrolog, pentru că el te face să conștientizezi anumite lucruri. Însă, dacă ție, după ce-ai pătruns la terapeutul respectiv, uite astrolog, în cazul de față și viața ta a început să ia un alt curs parcurs, să se îmbunătățească vizibil, de fapt, atunci ți-ai găsit astrologul. 

Ce aș mai recomanda la astrolog – să verifice harta vieții, să-și verifice drumul în viața lui, pentru că e foarte important și să știi că sunt oameni care pendulează între astrologi. Foarte bine. Nu ți-ai găsit atunci, din prima, astrologul care ți-a dat informațiile sau nu s-au întâmplat lucruri în viața ta așa cum ți-a transmis? Cauți pe mai departe, dar trebuie să ajungi. Eu mereu le spun oamenilor care ajung la mine cum de ai ajuns? Oameni care nu mă cunosc prin nimeni. Cum ai ajuns? Păi zic, sunt sigură că ai spus la un moment dat „Vreau mai multă claritate.”

Te rog să mă duci către cineva, pentru că astrologul cine credeți că e? Este un canal de informații, adică Universul lucrează prin noi, prin mine, prin colegii mei. Deci este clar că va lucra prin noi. Și atunci, dacă lucrează printr-un canal pe care chiar îl simți, trebuie să simți acolo că există energie. Și da, din sfaturile omului respectiv trebuie să treci, să simți ceva acolo, pentru că dacă nu ai simțit, este clar că nu ești unde trebuie.

Concluzii

Sperăm ca interviul cu Nicoleta să te inspire să descoperi mai multe despre astrologie și să integrezi aceste aspecte în fiecare zi din viața ta. 

Suntem curioși care este relația ta cu astrologia, în viața de zi cu zi și ce obiceiuri adopți în acest sens. Citești horoscopul sau ți-ai făcut astrograma? Lasă-ne un comentariu mai jos sau în social media. Click aici să ajungi ușor pe toate canalele noastre.

Zile cu miracole!

Oana și echipa editorială Techir

Lasă un răspuns