Fie că vrem sau nu vrem, gândurile și discuțiile despre bani din viața de zi cu zi par inevitabile. Cu toții probabil că ne dorim să echilibrăm acest aspect din viețile noastre – fie să producem mai mulți bani, fie să economisim mai mult. Fie că vrei o mașină nouă, o vacanță relaxantă sau să investești în hobby-urile tale, este important să ai o gândire sănătoasă despre bani și să înțelegi cum funcționează psihologia ta financiară. De aceea, în seria Miracole de zi cu zi, îți propunem să discutăm și despre mentalitatea și psihologia banilor.
De-a lungul călătoriei mele în dezvoltare personală, am investit și în relația mea cu banii și cu mentalitatea despre abundență. Una dintre persoanele care m-a inspirat în această călătorie este Georgiana Chetrone – Money Mindset Coach, ghidând oamenii în călătoria lor spre prosperitate financiară și o relație psihologică sănătoasă cu banii.
Georgiana este absolventă a Facultății de Asistență Socială, cu specializarea în Managementul Resurselor Umane. Este trainer acreditat ANC și certificată în Programare Neuro-Lingvistică nivel Practitioner și Master de către Asociația Internațională de NLP din Elveția. Are o experiență în HR de aproximativ 10 ani, lucrând în diverse corporații ca și recruiter, trainer sau performance coach.
În interviul de mai jos, discutăm cu Georgiana despre psihologia banilor, despre mindset financiar, despre credințele noastre în ce privește relația cu banii și despre cum putem să ne schimbăm aceste perspective, pentru a avea echilibru în viețile noastre.
De asemenea, starea noastră financiară influențează și este influențată de modul în care ne trăim viețile. Dacă vrei să descoperi mai multe despre acest subiect, poți citi despre acest subiect abordat în interviul nostru cu Ruxandra Babici, coach și expert și în psihologia banilor, creatoare a cursului de educație financiară Sexy Money.
*****
“Miracole de zi cu zi: creştem holistic împreună” este seria aniversară de interviuri prin care abordăm conștientizarea și îngrijirea moderată a tuturor ariilor vieții: sănătate fizică, sănătate mentală, bunăstare emoțională, dezvoltare intelectuală și conexiune spirituală. Considerăm că grija de sine stă în centrul stării de bine, iar să te simți bine în pielea ta implică să ai grijă de toate aspectele vieții, de la interior spre exterior. O dată cu împlinirea a 10 ani de Techir și cu maturizarea brandului, am creat această serie de interviuri cu specialiști, a cărei poveste și manifest îl poți găsi aici.
- Spune-ne mai multe despre tine și despre relația ta cu mindsetul financiar, ca și coach. Cum ai început acest drum și care sunt perspectivele tale despre viitor?
- Ce sfaturi ai pentru stabilirea și atingerea obiectivelor financiare?
- Cum să ne dăm seama de convingerile noastre legate de bani? Cum să ne schimbăm convingerile limitative sau cele care ne țin pe loc?
- Ce rol joacă emoțiile atunci când vine vorba de bani? Care este legătura între bunăstarea emoțională și deciziile financiare?
- Cum putem atinge echilibrul în ce privește starea noastră financiară?
- Care sunt cele mai des întâlnite mentalități pe care le vezi la români, legate de bani?
- Cum filtrăm printre toate sfaturile despre bunăstarea financiară pe care le descoperim în jurul nostru?
- Care este echilibrul dintre planurile noastre pe termen lung și ceea ce putem face în fiecare zi?
- Cum să gestionăm tendința noastră de a pune presiune pe noi pentru a obține mai mult succes financiar?
- De ce avem tendința să cheltuim impulsiv și cum putem controla acest comportament?
- Cum gestionăm tendința de a ne compara cu cei din jur, mai ales atunci când vedem în jurul nostru, în social media, că ceilalți au succes sau merg în vacanțe scumpe?
- Cum gestionăm convingerile că merităm sau nu să avem succes financiar? Cum facem să simțim că merităm abundența financiară sau o viață prosperă?
- Ce cărți sau materiale despre prosperitate și psihologia banilor ne-ai recomanda?
- Economisește cu Techir și fă alegeri financiare inteligente
Spune-ne mai multe despre tine și despre relația ta cu mindsetul financiar, ca și coach. Cum ai început acest drum și care sunt perspectivele tale despre viitor?
Lucrând la propria mea dezvoltare personală am realizat cât de mult ne influențează banii viața fără să ne dăm măcar seama câteodată. Am reflectat asupra unor decizii pe care le-am luat acum foarte mulți ani și cât de diferit ar fi fost dacă aș fi pus “personajul” banilor la masă deciziilor și să aud ce are de spus. Printr-o combinație de autoreflecție, educație, coaching și terapie am descoperit puterea de a-mi schimba realitatea financiară.
Apoi, în timpul pandemiei am realizat că foarte multe persoane se confruntă cu blocaje similare în ceea ce privește banii. Majoritatea subiectelor pe care clienții mei le aduceau în discuție erau despre bani. Văzând impactul profund al sesiunilor de coaching pe tema mentalității financiare asupra vieții clienților mei, m-a motivat să-mi rafinez nișa și să aleg să lucrez și să vorbesc despre psihologia banilor. În timp ce consultanța financiară îți oferă un plan pentru investitiii și strategii, eu lucrez cu emoțiile și convingerile fundamentale care ghidează comportamentele din spatele cifrelor și deciziilor financiare.
Este vorba despre înțelegerea percepției asupra banilor. Este vorba de a găsi libertatea și securitatea de care noi avem nevoie și a găsi propria bucurie în relație cu banii.
Privind spre viitor, pun bazele unei comunități în care oamenii să se simtă în siguranță și încrezători în călătoria lor financiară. Dacă și tu vrei să te alături comunității te poți înscrie la acest newsletter deoarece plănuiesc să dezvolt un program de coaching și întâlniri offline cu cei din comunitatea mea, întâlniri pe care le voi anunța mai întâi acolo. Prin cultivarea unui mediu de sprijin, îmi propun să ghidez pe oricine își dorește o viață trăită cu bucurie în relație cu banii, aliniată cu adevăratele valori și obiective.
Ce sfaturi ai pentru stabilirea și atingerea obiectivelor financiare?
Înainte de a stabili niște obiective financiare și să facem anumite alegeri pentru a ne atinge țelurile este nevoie să reflectăm puțin asupra lor. În primul rând să ne dăm seama dacă este posibil să atingem acel țel, dacă avem abilitățile necesare și să ne dăm voie să simțim că merităm. Posibilitatea, abilitatea și meritul sunt elemente cheie pentru a atinge obiectivele. Fără ele vom merge în cerc fără rezultate.
Apoi, în al doilea rând, să ne întrebăm de ce ne dorim noi, de exemplu: acea casă, acea mașină, acea vacanță sau acel job. Să ne întrebăm “Dacă nimeni nu ar ști că mi-am îndeplinit acest obiectiv, ar mai avea valoare pentru mine?” și “Atingerea obiectivului ajută cu adevărat la atingerea scopului mai înalt?”
Acestea sunt primele întrebări pe care ar fi util să ni le adresăm, înainte să rafinăm obiectivul (de exemplu nu spunem: “nu vreau să mai cheltui așa de mult” ci le exprimăm pozitiv și concret ex: “de luna viitoare voi cheltui doar 100 ron lunar pe jucăriile copilului”)
Cum să ne dăm seama de convingerile noastre legate de bani? Cum să ne schimbăm convingerile limitative sau cele care ne țin pe loc?
Discutând onest cu familia, cu prietenii cu specialiștii pe acest subiect. Punând lumina pe acea scuză pe care o folosim atunci când ne justificăm o acțiune sau lipsa ei. “Eu oricum niciodată nu am putut să pun bani deoparte, așa că nu are niciun sens să pun luna asta”, “Eu nu pot să mă opresc din cheltuit, decât dacă îmi încui cardul în sertar”, “Nu investesc pentru că e riscant”. Toate aceste convingeri limitative ne țin departe de cine putem și merităm să fim și ne formează iluzia că nu ne putem schimba și că doar alte forțe ne dictează comportamentele noastre Toate aceste convingeri nu sunt decât o percepție asupra realității, nu realitatea însăși.
Poți să îți schimbi gândirea numai dacă îți dorești asta, numai după ce ai realizat ce pierzi dacă nu schimbi modul de a privi și gestiona banii. Credințele sunt conectate cu întreaga noastră ființă, întrebarea este “ce pași trebuie să urmez pentru a deveni persoana care îmi doresc să fiu?” Atunci când înțelegem că responsabilitatea este doar în mâinile noastre, imediat apare primul mic pas din călătoria schimbării mentalității.
Un truc în schimbarea credințelor ce ne țin pe loc este să înțelegem care a fost beneficiul convingerii limitative și să-l păstrăm însă într-o modalitate benefică. De exemplu beneficiul pe care îl ai dacă nu investești este că te simți în siguranță și control. Însă te poți simți safe și dacă alegi să te informezi care sunt cele mai sigure investiții pentru nivelul tău de toleranță la risc, astfel încât păstrezi sentimentul de siguranță, însă beneficiezi și de câștiguri pasive.
Ce rol joacă emoțiile atunci când vine vorba de bani? Care este legătura între bunăstarea emoțională și deciziile financiare?
Majoritatea deciziilor financiare sunt conduse de emoții puternice precum: entuziasmul, frica, rușinea, dezamăgirea etc. Cheia nu este să le ignorăm, cheia este să învățăm să le recunoaștem, să le simțim și să înțelegem ce vor să ne transmită. Emoționalul face echipă foarte bună cu raționalul în luarea alegerilor. Cu cât acceptăm mai repede că emoțiile contează enorm în luarea deciziilor, cu atât o să fim în controlul lor.
Eu militez pentru decizii financiare care se simt bine în corp și după ce am făcut calcule, am gândit strategia pe termen lung și ne-am educat financiar. Până la urmă, pentru ce faci tot ceea ce faci?
Cum putem atinge echilibrul în ce privește starea noastră financiară?
Înțelegând unde vrei să ajungi și ce înseamnă echilibrul pentru tine, nu pentru cei din jur. Înțelegând cu ce inconveniențe ești tu ok pe termen scurt, mediu și lung. Uitându-te și în celelalte arii ale vieții tale, descoperind pe ce te poți baza și echilibra balanța. De exemplu când ești la primele joburi poți să lucrezi mai mult, pentru că te bazezi pe timpul tău liber și suportul părinților și al prietenilor. Iar peste zeci de ani nu te mai bazezi pe timpul liber, ci pe experiență, senioritate și rapiditatea cu care poți faci anumite alegeri. Echilibrul arată diferit de la o persoană la alta.
Câteodată echilibrul nu există. Câteodată este un mit urban să ai și timp, și libertate și bani, și viață socială și stil de viață sănătos. Pur și simplu la ceva tot renunți. Și e mai important să alegi tu la ce renunți.
Care sunt cele mai des întâlnite mentalități pe care le vezi la români, legate de bani?
În general am observat că banii sunt asociați cu sentimentele de rușine, frică, lăcomie și oarecum este innoculata ideea că doar altcineva din exterior controlează cât câștigi și mai ales, cât meriți să câștigi tu. Alte convingeri merg și în zona de efort precum “Doar dacă muncesc mai mult, o să fac mai mulți bani” sau de merit de exemplu: “O să merit acea vacanță numai când o să fac mai mulți bani”. De asemenea în top sunt și convingerile de tipul “Banii te schimbă” sau “Nu e politicos să vorbim despre bani”.
Cum filtrăm printre toate sfaturile despre bunăstarea financiară pe care le descoperim în jurul nostru?
Înțelegând că nimeni nu știe ce este mai bine pentru tine. Nici financiar, nici emoțional, nici profesional. Cum ar putea știi altcineva care îți sunt toate speranțele, valorile, obiectivele? Nicio decizie financiară nu este ilogică. Poate fi neinspirată, proastă, dar nu ilogică. Toate deciziile au logică pentru noi și pentru povestea noastră de viață.
Cheia este să trecem sfaturile și recomandările prin filtrul nostru personal, să vedem dacă rezonează cu noi, dacă se aliniază cu cine suntem noi zi de zi și cu țelurile noastre. Pentru asta este nevoie să ne cunoaștem și să lucrăm cu mintea noastră. Pentru că altfel, dacă tu nu faci anumite alegeri, o să le facă alții pentru tine conform agendelor și aspirațiilor lor.
Care este echilibrul dintre planurile noastre pe termen lung și ceea ce putem face în fiecare zi?
Pentru fiecare această strategie arată diferit. Nu este ușor să investi în viitorul tău, fără a uita totuși și să trăiești cu bucurie fiecare zi. Life hack-ul pentru acest lucru este să știi foarte bine care lucruri îți aduc cele mai mari bucurii și cele mai valoroase momente, iar apoi să tai de pe listă restul. Astfel încât toți banii cheltuiți fără sens să meargă de fapt pentru finanțarea vitorului. Încă o dată revenim la ideea de a ne descoperi pe noi și ce ne bucură cu adevărat sufletul pe noi, nu ceea ce ne tot spun anumite reclame, social media și societatea că ar trebui să avem sau să cumpărăm.
Cum să gestionăm tendința noastră de a pune presiune pe noi pentru a obține mai mult succes financiar?
Presiunea vine de undeva, fie dintr-un trigger exterior, fie din neîmplinirea adevăratelor vise ale sufletului nostru. Atunci când nu știm unde mergem, vom pune presiune să alergăm și mai tare și mai mult spre nicăieri, în speranța deșartă că vom găsi în această goană ceea ce avem nevoie.
De ce avem tendința să cheltuim impulsiv și cum putem controla acest comportament?
Am citit că “Banii au tendința să nu rezolve problemele personale, banii rezolvă problemele legate de bani”. Atunci când avem un comportament nechibzuit cu banii noștri, ar putea însemna că încercăm fără succes să gestionăm anumite emoții sau stări.
Numai după ce adresăm adevăratele probleme, atunci o să rezolvăm și comportamentele aparent “fără sens”. De exemplu singurătatea și lipsa unor conexiuni valoroase cu oamenii nu o să fie rezolvată cu cheltuirea excesivă pe diverse activități sau petreceri extravagante. Relațiile semnificative necesită investiții emoționale, vulnerabilitate și autenticitate, care nu pot fi cumpărate.
Stresul, tristețea, depresia la fel pot declanșa comportamente nedorite precum cumpărăturile impulsive. Deși acestea pot oferi o ușurare temporară, nu abordează cauzele profunde care necesită acceptare, schimbări ale stilului de viață, luarea unor decizii inconfortabile și poate terapie sau coaching.
Cum gestionăm tendința de a ne compara cu cei din jur, mai ales atunci când vedem în jurul nostru, în social media, că ceilalți au succes sau merg în vacanțe scumpe?
Nesiguranța și lipsa încrederii în forțele proprii te pot face să te compari mult mai ușor cu ceilalți și să te îndemne să încerci să ții pasul cu cei din jur prin cumpărarea unor vacanțe exotice, case mai mari, mașini mai scumpe și a ultimelor telefoane apărute. Ne indentificăm prea mult și nedrept doar cu ce avem și punem egal între valoarea noastră și banii pe care ii câștigăm.
Respectul și stima de sine se contruiesc în timp și cu pași mici și importanți. De exemplu putem gestiona această tendință de a ne compara pur și simplu având grijă de nevoile noastre, asumându-ne responsabilitatea pentru ele și arătându-ne nouă înșine că putem avea încredere în forțele noastre strângând rând pe rând câte o “victorie” importantă pentru sufletul nostru. Cu cât suntem un avocat mai puternic pentru nevoile noastre, cu atât respectul o să crească.
Cum gestionăm convingerile că merităm sau nu să avem succes financiar? Cum facem să simțim că merităm abundența financiară sau o viață prosperă?
În mod direct odată ce avem respect și stimă de sine atunci și povestea noastră de viață și convingerile pe care le avem vor “complota” să ajungem la o viață prosperă. Pentru că noi ne-am tot oferit dovezi că ne îndeplinim mici și mari țeluri, depășim obstacole și revenim după înfrângeri. Iar atunci când vom spune în fața oglinzii “Eu merit” se va simți că un adevăr, se va simți bine și ne va motiva să mergem cu bucurie mai departe.
Ce cărți sau materiale despre prosperitate și psihologia banilor ne-ai recomanda?
Cartea pe care o recomand cu toată căldura este “Sufletul banilor” de Lynne Twist, iar apoi adaug pe listă “Psihologia banilor” de Morgan Housel și “Secretele minții de milionar” de Harv Eker. Aceste 3 cărți sunt perfecte pentru a face primii pași în schimbarea modului în care ne raportăm la bani. Toată această schimbare nu este doar despre a avea mai mulți bani în contul bancar, ci despre a-ți crea o viață în care prosperitatea se manifestă în toate formele sale – relații sănătoase, o carieră împlinită și o stare de bine prezentă în suflet.
Economisește cu Techir și fă alegeri financiare inteligente
Dacă îți plac produsele din gama Techir și vrei să te bucuri de o stare de bine și, în același timp, și de reduceri, descoperă promoțiile noastre. Răsfață-te cu produse de îngrijire naturale, în timp ce te bucuri de alegerile tale financiare inteligente.
Sperăm ca interviul cu Georgiana Chetrone să te inspire în gestionarea relației pe care o ai cu banii și în mentalitatea ta despre abundență și o stare de bine.
Suntem curioși care este relația ta cu banii și ce mentalitate ai despre prosperitate. Lasă-ne un comentariu mai jos sau în social media.
Click aici să ajungi ușor pe toate canalele noastre.
Zile cu miracole!
Oana și echipa editorială Techir