Vocea Creatorilor este un spațiu editorial pe care îl dedicăm cu drag antreprenorilor români. TECHIR s-a născut din dragostea pentru resursele naturale ale țării și credem că România are nu doar ingrediente extraordinare, ci și oameni extraordinari care construiesc branduri cu suflet. Dintr-o profundă credință în puterea colaborării între branduri românești autentice, ne dorim ca această direcție să devină un punct de întâlnire al celor care aleg să construiască cu intenție și cu identitate românească asumată.
Prima invitată din seria Vocea Creatorilor este Ana Voicu, fondatoarea brandului de scutece premium Zuluff.
Unii oameni găsesc misiunea căutând-o. Ana Voicu a găsit-o uitându-se la ceea ce lăsa în urmă. Ani de corporație, tiruri de plastic, o vinovăție care creștea în liniște. Când a ales să construiască ceva al ei, a ales să construiască mai bine – nu perfect, ci mai bine. Zuluff s-a născut în 2019 din această convingere: că un scutec poate fi din bambus, poate fi blând cu pielea unui bebeluș și poate lăsa mai puțin gunoi în urmă. Astăzi, Ana este și fondatoare și mamă, și știe, mai bine ca oricând, de ce a meritat să înceapă.
Zuluff și TECHIR pornesc din același loc: convingerea că natura oferă cele mai bune ingrediente și că un produs bun nu are nevoie să ascundă nimic.
Zuluff este primul brand românesc de scutece din fibre de bambus – 75% biodegradabil, delicat cu pielea bebelușilor și onest până la capăt cu cei care îl aleg. Pentru că și în îngrijirea celor mici, ca și în îngrijirea de sine, contează din ce ești făcut.
Ana, omul din spatele brandului
Ai crescut între Techirghiol și Cluj – două lumi destul de diferite. Ce ai luat cu tine din fiecare?
Nu m-am simțit niciodată legată de un loc anume. Am fost mereu mai degrabă un cetățean al lumii, chiar și când eram mică – visam doar să călătoresc în toate zările. M-am atașat mereu mai mult de oameni decât de locuri.
Și totuși, de fiecare dată când simt miros de aer tare, sărat, dimineața devreme, mă întorc instant la copilărie, la școală, la faleza din Techirghiol.
Înainte de Zuluff, ai lucrat ani buni în corporație. Pentru ce ești recunoscătoare din acea perioadă?
Am învățat să îmi structurez gândurile, să pun ordine într-un haos aparent și să îl transform într-un plan coerent.
Am învățat să înțeleg o strategie, să o citesc, să o descompun. Să o construiesc am învățat mult mai târziu, singură, în antreprenoriat. Am învățat să învăț constant si m-am obișnuit cu standarde înalte. E foarte greu de replicat în antreprenoriat, unde resursele sunt limitate și echipele mici, dar măcar știu cum arată excelența – e un fel de stea a nordului către care trag mereu, chiar dacă drumul nu e drept.
Care a fost cel mai singuratic moment din povestea Zuluff – momentul în care ai simțit că ești singura care crede în asta?
Momentul în care am închis biroul și showroom-ul. Se crease acolo o poveste frumoasă, estetică, chic. Era un spațiu care spunea ceva despre cine voiam să fim. Dar, la un moment dat, nu mai avea sens economic și strategic în realitatea prezentă.
Dacă aș fi fost mai visătoare, probabil l-aș fi păstrat – din atașament, din orgoliu, din dorința de a arăta că „uite, existăm”.
Realismul însă te obligă să tai. Și se simte brutal. Mai ales când tai ceva ce îți place. Pe termen lung, pentru mine, a fost mereu mai bine așa. Prefer să construiesc ceva sustenabil decât să întrețin o imagine frumoasă care nu se mai susține singură.
Dacă ar fi să-i scrii un bilet Anei de 20 de ani, ce i-ai spune?
Învață tot. Mai mult decât ai de gând acum să faci.
Nu te limita la ce crezi că vei deveni. O să te reinventezi de mai multe ori decât îți imaginezi.
Demachiază-te în fiecare seară.
Călătorește de toți banii pe care îi ai. Vei face alții. Experiențele îți vor rămâne mai mult decât economiile timpurii.
Fii curioasă. Mai curioasă. Cea mai curioasă.
Și învață tot, absolut tot ce poți.

Despre Zuluff, un brand challenger într-o piață competitivă
Zuluff putea fi pur și simplu un business bun într-o piață mare. Când și cum a devenit și o misiune?
Un business de nișă nu poate supraviețui fără o misiune reală. Dacă ești mic și încerci doar să fii „încă o opțiune”, dispari.
La aproximativ un an de la lansare am formulat foarte clar direcția noastră: zero iritații pentru pielea fină a bebelușilor.
Până atunci testam, ajustam, învățam categoria. Din momentul în care am spus asta cu voce tare, totul s-a filtrat prin acest criteriu. Ingrediente, furnizori, comunicare, chiar și retaileri.
Ce ai vrea să se întâmple diferit în lume, fie și puțin, datorită faptului că Zuluff există?
Mi-ar plăcea ca părinții să nu mai aleagă automat, să citească eticheta și să pună întrebări.
Zuluff nu e scutecul pe care îl iei fără să te gândești, e cel pe care îl alegi când contează ce pui pe pielea copilului tău.
75% biodegradabil. Ai ales să fii complet transparentă cu asta, când multe alte branduri poate ar fi ascuns limitele. De unde vine curajul de a spune „nu suntem perfecți”?
Din respect pentru inteligența consumatorului. Perfecțiunea în producție nu există, cu atât mai puțin când vorbim despre un produs de masă, industrial. Există însă progres. Prefer să spun exact unde suntem și ce încercăm să îmbunătățim, decât să construiesc o poveste verde impecabilă, dar falsă.
Care e diferența dintre un brand care vinde sustenabilitate și un brand care o trăiește?
Un brand care o vinde vorbește mult despre ea, o marketează neobosit și, adesea, o hiperbolizează. Un brand care o trăiește ia decizii incomode: marje mai mici, materiale mai scumpe, producție mai anevoioasă, așteptare mai lungă, flexibilitate mai redusă.
Zuluff a crescut în ani grei – pandemie, criza containerelor, TVA. Ce v-a ținut în mișcare când contextul era complet împotriva voastră?
Cred că, paradoxal, faptul că eram mici și încă suntem.
Când ești challenger, nu ai confort, inerția e minimă și fiecare lună contează. O decizie proastă se simte uneori și luni întregi după și te poate ține multe nopți treaz. Pandemia ne-a forțat să devenim mai eficienți. Criza containerelor ne-a forțat să înțelegem logistică la un nivel pe care altfel l-am fi amânat. Creșterea TVA ne-a obligat să ne uităm foarte atent la marje și la structură de cost.
Contextul nu a fost niciodată unul favorabil, deși recunosc că am pornit cu iluzia că va fi. Ne-a ținut în mișcare faptul că aveam o problemă reală de rezolvat și clienți care se întorceau. Când vezi recurență într-un business atât de competitiv, știi că faci ceva bine.
În antreprenoriat, reziliența e o condiție de supraviețuire.
Ai spus că atunci când ai lansat Zuluff nu aveai copil și vorbeai „din postura omului de business”. Cum s-a schimbat relația ta cu produsul după ce ai devenit mamă?
S-a schimbat în primul rând comunicarea.
Înainte vorbeam mult despre beneficii – absorbție, materiale, specificații. Și sunt importante, evident. Dar astăzi știu că nu sunt mereu cele mai importante.
Știu că o noapte nedormită e devastatoare, că o scurgere nu se întâmplă niciodată într-un moment potrivit, că iritația nu e doar o problemă de piele, e vinovăție, e frustrare, e oboseală acumulată.
Și mai știu că mamele nu au nevoie doar de argumente tehnice, au nevoie să fie auzite, au nevoie de conexiune și le plac glumele despre cât de grea e maternitatea. 🙂
Produsul a rămas același ca standard. Eu m-am schimbat în felul în care înțeleg ce înseamnă, de fapt, să îl folosești.

România și brandurile cu suflet
Crezi că România e pregătită să susțină branduri locale premium? Sau trebuie să ne educăm mai întâi?
Da, este pregătită. Avem nenumărate exemple, de la food la cosmetică, la fashion. Există un segment solid de consumatori care caută premium, care înțeleg diferența, care sunt dispuși să plătească pentru calitate și pentru identitate.
România nu mai este o piață exclusiv de preț.
Unde devine însă dificil este atunci când joci într-o categorie comoditizată și încerci să construiești premium sau super premium. Acolo munca e mult mai grea. Pentru că trebuie să convingi omul să iasă dintr-un reflex, să schimbe un brand mainstream pe care îl cumpără automat, de ani de zile.
În astfel de categorii, diferența nu trebuie doar comunicată, trebuie demonstrată constant, cu consecvență și multă răbdare.
Ce alte branduri românești admiri – nu neapărat din industria ta – și de ce?
Admir Artesana pentru ambiția lor fără margini și pentru felul în care au premiumizat o categorie extrem de simplă, fără compromisuri. Ami Amalia pentru capacitatea de a reinventa un material aproape detestat și de a-l transforma în obiect de dorință. TECHIR îmi e aproape pentru că e de acasă și pentru felul în care pune în valoare resurse naturale reale. Iar 5 to go pentru că au democratizat cafeaua în oraș și au înțeles perfect pulsul consumatorului.
În general, restaurantele și cafenelele din România sunt extraordinare. Călătoresc mult și compar inevitabil ce găsesc afară cu ce avem noi. Și de multe ori concluzia e simplă: suntem foarte buni, uneori chiar surprinzător de buni.
În loc de încheiere: să te cunoaștem mai bine
Cartea care ți-a schimbat felul în care gândești – și pe care ai recomanda-o oricărui antreprenor la început de drum
The Lean Startup.
E o lectură basic, dar mă întorc des, mental, la ea. Ideea de pivotare este esențială. Să nu rămâi blocat și îndrăgostit de propria idee, doar pentru că ai investit timp și orgoliu în ea.
O recomand mereu celor care sunt la început de drum, pentru că te învață să testezi, să ajustezi și să nu confunzi atașamentul cu validarea.
Locul din natură în care te reîncarci cu adevărat. Nu cel mai exotic – cel mai al tău.
La țară – oriunde sunt oi, capre, vaci, un petec de fân și iarbă, un pârâu limpede, un câine blănos și pisici leneșe la soare. Acolo mă reechilibrez cel mai repede.
Un ritual de îngrijire pe care l-ai văzut la mama sau bunica și pe care îl mai practici și azi, conștient sau inconștient.
Sincer, nu am crescut cu ritualuri elaborate de îngrijire, majoritatea erau din natură. În familia mea lucrurile erau simple, practice, fără prea multă filozofie în jurul lor – un castravete pe ochi, o mască cu argilă, un ceai de mușetel.
Dimineața ta ideală – cum arată primele 30 de minute ale zilei când lucrurile merg bine?
Dimineața ideală începe când vreau eu, nu când decide ceasul deșteptător. Asta e prima condiție. O cafea caldă, băută în timp ce mă pregătesc în tihnă să plec în oraș, fac o plimbare până la o întâlnire, pe jos, prin parc. Fără grabă, fără notificări urgente și, cel mai important, fără telefoane.
Un ingredient natural, o plantă sau un miros care te duce imediat acasă.
Vanilie și scorțișoară
Ce întrebare ți-ar fi plăcut să ți se pună într-un interviu și nu ți-a pus-o nimeni până acum? Și, bineînțeles, cum ai răspunde?
Întrebare: Care a fost cel mai mare cost al antreprenoriatului pentru tine, dincolo de bani?
Răspuns: Liniștea mentală. Antreprenoriatul nu se oprește când închizi laptopul. E mereu acolo, în fundal. Am învățat să trăiesc cu asta, dar a fost un proces.
La TECHIR credem în puterea brandurilor românești care aleg să construiască împreună. Vocea Creatorilor este locul în care le dăm cuvântul celor care fac asta cu intenție și cu identitate asumată – pentru că publicul lor și publicul nostru au, în fond, aceleași valori.
Urmărește-ne pe blog și pe rețelele sociale ca să descoperi și alte branduri și oameni care merită un loc în stilul tău de viață: linktr.ee/techir






