Pentru un stil de viață sănătos, deja este cunoscut faptul că este nevoie de o alimentație sănătoasă, dar și de mișcare și sport în mod constant. Însă cum faci să le integrezi în viața ta când ai un program încărcat cu job, familie, treburi casnice și timp pentru propria dezvoltare personală?
Descoperă puterea lui 1% făcut în fiecare zi, din interviul nostru cu Ana Deaconu. Ana este licențiată în psihologie, este tehnician nutriționist și instructor de fitness acreditat. Cu peste 10 ani de experiență în domeniul corporațiilor, este și tehnician maseur acreditat, dar are și cursuri de specializare în nutriție și fitness. De asemenea, este pasionată și specializată în menopauză, ghidând numeroase femei în această etapă a vieții lor.
În acest interviu din seria „Miracole de zi cu zi”, discutăm cu ea despre nutriție, fitness și importanța celor două în viața cotidiană. Descoperă mai jos perspectiva sa despre nutriție, sport și importanța acestora în dezvoltarea holistică.
*****
“Miracole de zi cu zi: creştem holistic împreună” este seria aniversară de interviuri prin care abordăm conștientizarea și îngrijirea moderată a tuturor ariilor vieții: sănătate fizică, sănătate mentală, bunăstare emoțională, dezvoltare intelectuală și conexiune spirituală. Considerăm că grija de sine stă în centrul stării de bine, iar să te simți bine în pielea ta implică să ai grijă de toate aspectele vieții, de la interior spre exterior. O dată cu împlinirea a 10 ani de Techir și cu maturizarea brandului, am creat această serie de interviuri cu specialiști, a cărei poveste și manifest îl poți găsi aici.
Spune-ne mai multe despre tine. Cum ai ales drumul de coach în fitness și nutriție? Care este misiunea ta și cum ai ajuns să faci ceea ce faci acum?
Mai degrabă, drumul m-a ales pe mine, oricât de ciudat sună. Poate că sună clișeic, dar încă de mică am fost pur și simplu pasionată de aspectul fizic „tonifiat” și musculatură. Nu știam nimic, evident, pe atunci. Însă, drumul meu a fost altul. Am studiat Psihologia, sunt licențiată în Psihologie, am făcut formare în terapia cognitiv-comportamentală (nu am dat examenul de final). Nu am profesat niciodată. Cariera mea a fost în domeniul corporatist. Aproximativ 10 ani.
După ce am născut, s-au întâmplat niște schimbări la nivel de mindset. Nu mă mai vedeam pur și simplu la birou! Mi-au luat niște ani, până am avut curaj să iau calea antreprenoriatului. Am început ca și tehnician maseur, ai să râzi! Asta a fost prima mea afacere de antreprenor. Și Doamne… ce fain a fost, ce oameni am întâlnit! Minunat! Apoi, am realizat că mă “trage” drumul către fitness și nutriție. Mi-am luat acreditările, apoi multe alte formări & specializări. Am avut un mic studio, unde antrenam face-to-face!
Și atunci am început să înțeleg că misiunea mea este mai mult de atât. Și anume sănătatea femeilor. Holistic. Mai precis, perimenopauza și menopauza. Și iarăși m-am întors la studiu. Am absolvit cursurile primei formări anul acesta. Mai am puțîn și termin a doua școală de specializare pe menopauză! Și, evident, am deja alte cursuri in plan! Pasionată este puțin spus. Consider că femeile au nevoie de educație. Avem nevoie să știm pentru a putea face alegeri potrivite pentru noi. Sportul și nutriția sunt cu mult mai mult decât slăbit și forma corpului. Mai ales pentru femeile care au peste 35 plus!
Cum arată o zi obișnuită în viața ta? Cum îți menții echilibrul între muncă și stilul de viață sănătos?
Bună întrebare. Aș vrea să spun că am găsit un echiilibru! Momentan, ca să fiu sinceră, încă mai lucrez la acest aspect. Sunt atât de multe lucruri pe care vreau să le fac. Și fiind și mamă singură, nu am echilibru între viată personală și cea profesională! Încă! 🙂 Cum am reușit să studiez, și să cresc afacerea mea mică? Păi m-am folosit maxim de puterea lui 1%, principiu după care mă ghidez încă de când am descoperit Atomic Habits: cel puțin 10 pagini aproape în fiecare zi, cel puțin 30 de minute de studiu. Uneori pot mai mult, alteori mai puțin! Uneori nu pot deloc! Dar niciodată nu am renunțat! Legat de ceea ce fac zilnic: mă trezesc în jur de 05:30, trimit antrenamentul în comunitate către doamnele dragi, mă apuc de studiu (în majoritatea timpului), apoi, mă apuc să pregătesc mâncarea pentru mine și băiatul meu plus activități casnice! Mă antrenez de 4 sau 5 ori pe săptămână, fac aproape zilnic 10 mii de pași, mănânc aproximativ 80% cât mai nutritiv și apropiat scopurilor mele (proteină cât mai slabă, carbohidrați complex și grăsimi bune) și restul de 20% mănânc alimente pentru plăcerea mea! 🙂 Nu cred și nu promovez ceea ce se cheamă alimente proaste sau nesănătoase! După cum bine știi! 🙂 Dorm destul de târziu… pentru că eu mă ocup de toate aspectele afacerii mele: scris texte, editat, filmat antrenamente, editat video, cliente în privat, etc. Și astea cer timp! Dar…. sunt pe drumul meu! Ceea ce mă ține in priză!
Care este puterea lui 1% făcut zilnic? Cum ne ajută câteva minute de sport pe zi să avem un corp mai sănătos?
Personal, cred foarte mult în puterea lui 1% făcut în fiecare zi. Mai ales pentru că am lucrat și lucrez de atât de mulți ani cu femei știu cât de provocator este să găsești un echilibru între viața personală și profesională. Cele mai multe femei jonglează cu diferite roluri. Cel de mamă, cel de femeie de afaceri, cel de angajat, cel de soție etc. Rareori au timp să facă ceva pentru ele, iar sportul este cu siguranță pe ultimul loc din această listă! De aceea am creat programele acestea scurte de antrenament. 5 minute, 10 minute și 15 minute! Pentru că sunt minunate. Pentru că arată femeilor că pot face ceva pentru ele. În confortul casei lor! Spre exemplu, feedbackul doamnelor din comunitatea mea este acesta: 68% dintre participante văd mai mult tonus; 18% se simt mai puternice, 9% au o postură mai bună! Poți să îți dai seama? Cu câteva minute pe zi! Suficient de bine în fiecare zi, contează!
Ce strategii recomanzi pentru a rămâne motivat pe termen lung, atât în fitness, cât și în alimentație sănătoasă?
Un sfat pe care îl dau deseori doamnelor din comunitate, și mie însămi, desigur este acesta: motivația nu te va ajuta să atingi nici un obiectiv. Te ajută să începi, desigur! Apare când te simți bine, când e soare afară etc. dar te va părăsi când ai nevoie cel mai mult de ea! Ce te ajută cu adevărat pe termen lung, din punctul meu de vedere sunt aceste aspecte: a) află-ți de ce-ul? De ce vrei să faci schimbări? De ce vrei să trăiești “mai sănătos”? De ce vrei să slăbești? De ce vrei să te antrenezi? Încearcă să mergi cât de în profunzime poți deoarece aceste răspunsuri te vor ajută în momentele în care vei vrea să renunți. Și vor fi. Asteaptă-te la ele! b) Începe ușor! Nu face schimbări totale peste noapte! O să fie greu să te ții de ele. Pas cu pas. Începe cu ceva mic și dezvoltă de acolo. Pentru că o dată ce vei reuși să faci 5 minute de sport pe zi, spre exemplu, o lună, două etc. o să te bucuri de reușita ta și poate o să vrei mai mult, pentru că deja ai un obicei! c) Încearcă să te îndepărtezi de trendurile periculoase care susțin că alimentația este doar alb și negru! Alimentația și nutriția sunt cu mult mai mult de atât.
Care sunt cele mai frecvente greșeli pe care oamenii le fac când își schimbă dieta?
Fac schimbări foarte drastice, deodată. De cele mai multe ori, aceste schimbări nu sunt de menținut pe termen lung! Spre exemplu, să zicem că ești fană intermittent fasting, (care nu este o dietă, ci un time restrictive plan). Este ceva ce poți ține pe termen lung fără să îți afecteze sănătatea și activitățile zilnice? Îți place? Atunci go fo it! Însă, una dintre greșelile mari pe care le observ este aceea că oamenii schimbă foarte des planurile, dietele etc! Așteaptă mereu un fel de minuni și își pun scopuri imposibile și extrem de periculoase pentru sănătate! Și, mai ales, copiază ceea ce văd în mainstream social media.
Ce părere ai despre dietele populare precum keto, veganism sau intermittent fasting?
Este așa un subiect delicat, nu? Însă, uite aici o opinie: dietă ta nu trebuie să aibă un nume că să fie benefică pentru tine! Cât despre dietele acestea, ele au fost mereu pe lângă noi doar că reapar frecvent cu diferite denumiri. Alimentația și nutriția sunt extrem de individuale și personale. Este și o chestie de gusturi personale, de acces la alimente, de situația financiară și, evident, pentru mulți, alimentația ține și de considerente religioase. Niciuna dintre aceste diete nu este superioară unui stil de viață echilibrat! Niciun studiu relevant nu a arătat că vreun tip de dietă din cele numite mai sus ne prelungește viața, sau ne face mai sănătoși, sau nemuritori! Dar, indiferent de tipul de dietă pe care îl alegi asigură-te că: mănânci suficientă de multă proteină mai ales dacă ai ai 35+ (îți reamintesc că pierdem masă musculară în fiecare an!) că mănânci suficiente fibre (cel puțin 30 grame pe zi), că îți asiguri nutrienții necesari. Și, mai ales, că este ceva ce poți susține pe termen lung din punct de vedere sănătate, acces la alimentație, financiar, emoțional! De multe ori nu ne gândim la aceste aspecte!
Cum pot oamenii să identifice ce tip de alimentație li se potrivește cel mai bine?
Bună întrebare! Wow! Simplu: trial & error! Și să evite extremele! Din nefericire, cele mai multe femei au fost așa de mult timp la dietă, încât nu mai știu ce au nevoie și cât au nevoie să mănânce! Testează! Ce îți place? Ce îți poți permite? (uităm deseori acest aspect, dar este așa important!) Ce tulburări medicale ai? Dacă ai! Ce scop ai?
Ce sfaturi ai pentru cei care vor să-și organizeze mesele mai eficient și sănătos, dar au un program încărcat?
Știu cum este să fii ocupată! Știu prea bine! Ce recomand clientelor mele: fă-ți un plan! Oricât de mic! Spre exemplu, seara înainte la culcare, stai câteva minute și scrie ce poți sau ce vrei să mănânci a doua zi! Simplu! Fără stres! Al doilea lucru: nu complica lucrurile! Nu ai nevoie de rețete complicate. Asta te va face să renunți pentru că este prea greu. Ai nevoie să îți alegi măcar două surse de proteină! Alege maxim 3 idei de mic dejun care îți plac, maxim 3 idei de cină, și 3 idei de prânz! Și rotește-le pe acelea! Apoi, gătește pentru mai multe zile! Măcar proteină! Asigura-te că ai în frigider alimente care te ajută! Care ajută scopului tău! Dacă ai casa plină de croissante, dulciuri etc… ghici unde vei merge când o să îți fie foame? Neapărat să ai un plan. Asta te va ajuta cel mai mult. Și fără schimbări drastice!
Cum poate cineva să își stabilească obiective realiste legate de fitness?
Spre exemplu, dacă nu ai făcut niciodată sport, să începi direct cu o oră la sală poate să fie prea mult! Așa că începe cu câteva minute! Vezi cum ești, cum te simți! Și progresează de acolo! Apoi, dacă scopul tău este să ai o anumită formă fizică, este foarte important să știi că mușchii au nevoie de timp, răbdare și multă muncă. Și, mai ales, mâncare! Vorbim de ani de zile aici! Dacă scopul tău este să slăbești, încearcă să ai un deficit caloric cât mai apropiat de minim! Spre exemplu, alege să slăbești mai degrabă 300 de grame pe săptămâna decât 1 kg! Un exemplu! Pentru că un deficit caloric mai blând, te va ajută să te adaptezi schimbării mai bine și ai șanse mai mari să reușești! Nu uită de acel 1% în fiecare zi! Și slow and steady wins the race!
Care este cel mai subestimat exercițiu pentru o condiție fizică generală bună?
Mersul pe jos! Sincer! Are atât de multe avantaje! Crește rata metabolică bazală, îmbunătățește circulația sângelui, și, foarte important,ajută la reducerea grăsimii viscerale! Să nu mai vorbim de sănătatea emoțională, și, este așa ușor de integrat în viața zilnică!
Ce sfaturi ai pentru cei care vor să înceapă să facă sport, dar nu au mai fost activi fizic de mult timp?
În primul rând, felicitări! Ai făcut o alegere minunată! Știu că nu este ușor! Începe de unde ești acum. Stabilește clar și foarte realist: cât timp ai la dispoziție? Poți merge la sală? Super! Mergi! Îți permiti un antrenor personal? Și mai bine! Asta te va ajuta! Nu îți permiți un antrenor personal? Nicio problemă. Sunt atât de multe tutoriale bune pe youtube. Dar ai nevoie să fii pregătită: stabilește ce vrei să te antrenezi și începe să te uiți pe YouTube la tutoriale video ca să vezi cum funcționează aparatele etc. Nu începe cu multe exerciții. Maxim 3 sau 4. Bun! Varianta doi: nu ai timp de mers la sală? Foarte ok. Poți intra într-un program de antrenamente scurte, cum este #10minutesladies și ai toate informațiile necesare. Dar, primul pas este foarte important: Să fii realistă cu ceea ce poți face din punct de vedere financiar, fizic și timp la dispoziție!
Cum influențează sănătatea mentală și emoțională progresul fizic și alimentar?
Ce interesant. Chiar zilele trecute am avut un seminar cu doamnele din comunitate despre Core Beliefs – credințele noastre de bază care ne formează ca și persoane și care ne și modelează viitoarele alegeri!
Este foarte important să înțelegem că sănătatea mentală și cea emoțională joacă un rol esențial în viața noastră! Pentru că: a) motivația și consecvența ne pot da o stare bună, pentru că facem ceva pentru noi, în fiecare zi! Oricât de mic! b) emoțiile ne afectează foarte mult deciziile în ceea ce privește alegerile alimentare! Să amintesc doar despre mâncat emoțional, pe fond nervos, compulsiv etc! c) când avem un echilibru din punct de vedere emoțional și psihic, ne concentrăm mai mult pe ceea ce poate să facă corpul nostru și nu doar pe aspectul fizic! d) sportul este o metodă excelență de agestiona stresul; e) echilibrul emoțional ne ajută și la o abordare mai constructivă și pozitivă atunci când avem eșecuri. Și sunt eșecuri. Mereu vor fi!
Dar dacă punem focus pe relația cu noi, cu corpul nostru, vom face aceste schimbări dintr-un loc de iubire mai degrabă decât dintr-un loc de ură față de cum arătăm! Și asta este așa important! Adu-ți aminte că nu este doar despre fizic ci, mai ales, despre cum ești!
Care sunt cele mai comune mituri legate de fitness și nutriție pe care ai vrea să le demontezi?
Off… sunt așa multe! 🙂 Poate unul este cel mai important: și anume că ai nevoie de doar un anumit tip de dietă că să îți atingi obiectivul sau că dieta ta trebuie să fie doar una anume! Fugi de extreme! Nicio extremă nu este bună!
Cum putem integra antrenamentele în viața noastră astfel încât să sprijine echilibrul general, și nu doar condiția fizică?
Așa cum am spus mai sus, este extrem de important să fii foarte realistă cu tine și cu ceea ce poți face în acel moment pentru tine! Apoi, trebuie să setezi un scop pe termen foarte lung. Care să aibă legătură cu sănătatea ta! Și când te gândești că faci ceva pentru persoana din viitor care o să aibă 70 de ani, se schimbă perspectiva!
Cum să te pregătești, ca femeie de peste 30 de ani, de menopauză? De ce anume ar trebui să ții cont?
Unul dintre sfaturile cele mai bune pe care îl pot da este acesta: nu te mai chinui să fii varianta ta mai mică și mai slabă! Acum mai mult ca oricând ai nevoie să pui focus pe dezvoltarea musculaturii, pe întărirea oaselor. Ai nevoie să fii puternică! Ai nevoie să te gândești că sportul are un impact major în prevenția Alzheimer! Reduce riscul cu până la 40%! Sper că realizezi cât de important este acest lucru! Sportul ajută la îmbunătățirea funcțiilor cognitive. Sportul acționează că un scut împotriva declinului cognitiv! Să nu mai vorbim despre osteoporoză, despre fracturi de sold, care statistic, sunt majoritare în rândul femeilor! Sunt atât de multe de spus aici! Sportul ar trebui să fie pe lista ta! Plus nutriția adecvată. Nu mai ai timp de execese!
Care sunt cele mai comune mituri despre menopauză și ce ar trebui să știe o femeie de 30-40 de ani despre această perioadă din viața sa?
Sunt multe mituri și aici. Hai să luăm câteva: 1. Menopauza este ceva ce se întâmplă peste noapte – în primul rând, este mai degrabă o tranziție, un proces, care începe cu mulți ani înainte, în perioada numită perimenopauză, care poate începe chiar și la 35 de ani, și poate să dureze între 4 și 10 ani! ; 2) Menopauza înseamnă sfârșitul vieții – așa suntem noi femeile condiționate să credem, că după o anumită vârstă, suntem fără valoare! Din fericire, trăim vremuri așa privilegiate. În care femeile se pot reinventa la 50 de ani, la 60 de ani! Pentru multe femei, faptul că au copiii mari, înseamnă că au în sfârșit libertatea de a face ceva pentru ele. Sigur, în spațiul românesc mai avem mult de lucru la mindset! 3) Menopauza înseamnă doar bufeuri și lipsa menstrei – nu este adevărat! Menopauza și perimenopauza sunt atât de complexe! Gândește-te doar la furtuna adolescenței! Ei bine, așa este și această perioadă! Sigur, sunt femei care trec foarte ușor prin aceste etape, dar sunt și femei care simt fiecare etapă! Poți suferi de tulburări de somn, scăderea libidoului, se schimbă tenul, părul, să mai vorbim despre distribuirea grăsimii în zona abdominală? Despre dispoziție? Stări emoționale? Menopauza și perimenopauza sunt perioada extrem de complexe! 4) metabolismul scade/încetinește la menopauză – poate unul dintre cele mai răspândite mituri – metabolismul încetinește undeva în jurul vârstei de 60 de ani dar foarte puțin, și nu afectează creșterea în greutate! Deci… Este adevărat totuși că schimbările hormonale pot să influențeze acumularea grăsimii in zona abdominale! Dar, de aceea un stil de viață echilibrat care să cuprindă și sportul și o nutriție adecvată ajută enorm!
Dacă ai putea să dai un singur sfat legat de sănătate, care ar fi acela?
Gândește pe termen lung! Fugi de extreme! Și ieși din tiparul slab = sănătos! Sper să fie de folos!
Sperăm că interviul cu Ana Deaconu te inspiră să ai grijă de propria nutriție și să faci mai multă mișcare. Tu cum ai grijă de sănătatea ta prin nutriție și sport? Spune-ne în comentarii pe oricare din canelele noastre de social media. Click aici să ajungi mai ușor la ele.
Dacă vrei să aprofundezi tema mișcării, citește și celelalte interviuri din seria Miracole de zi cu zi, despre Beneficiile practicii yoga pentru starea ta de bine (cu Diana Ștefan) și despre Pilates și yoga pentru o stare de bine în corpul tău (cu Ionela Parvati).
Spor în toate și zile cu miracole!
Oana și echipa editorială Techir