un text de Silvia OLTEANU, arhitect și Diana SANDI, psihoterapeut (Lime Studio)

Intimitatea și reglarea distanței

În 1977, psihologul Irwin Altman publica studiul “Privacy regulation: culturally universal or culturally specific?” și propunea o idee esențială pentru relațiile contemporane: intimitatea nu este o stare fixă, ci un proces dinamic de reglare a granițelor dintre noi și ceilalți.

Viața noastră este o negociere continuă, iar intimitatea funcționează ca un mecanism care se ajustează continuu între dorința de apropiere și nevoia de retragere. Un proces universal, dar exprimat diferit, profund influențat cultural.

Cele mai multe locuințe din marile orașe din România sunt marcate fie de blocuri vechi, neactualizate, fie de blocuri noi, ultraeficientizate pentru profit – fără spații de tranziție, fără spații de depozitare, cu spațiul „dintre” ultracomprimat. Astfel, tensiunile care apar în cupluri sunt adesea amplificate de faptul că spațiul nu susține nevoia de retragere a partenerilor, nevoia de adunare sau socializare; nu putem regla distanța fizică dintre noi și partener în mod sănătos.

De exemplu, un spațiu mic, fără zone diferențiate, discutate sau negociate, poate forța o proximitate constantă care devine sufocantă, iar la polul opus, o casă mare, fragmentată, poate amplifica evitarea. Intimitatea sănătoasă nu înseamnă fuziune permanentă, ci posibilitatea de a alterna între „împreună” și „separat” fără teamă, iar spațiul este chiar rețeaua de ghidaj pentru acest lucru.

Noi nu moștenim doar case sau obiecte. Moștenim și spații psihice. Traumele transgeneraționale, cum ar fi, în cazul nostru, al românilor – comunismul – și-au lăsat amprenta asupra psihologiei colective. Frica de lipsă, nevoia compulsivă de a acumula, locuințele încărcate de obiecte inutile sunt toate expresii ale unui inconștient colectiv afectat.

De multe ori, ca răspuns la trauma comunistă, oamenii aleg să trăiască în spații mici, dar supraaglomerate, o formă de compensare și modalitate de a simți control. Dar un spațiu aglomerat devine un blocaj energetic. Nu poți curge printre lucruri dacă nu îți dai voie să curgi prin tine. A deveni conștient de această moștenire este primul pas spre vindecare. Nu putem schimba trecutul, dar putem schimba relația noastră cu el.

Spațiul dintre doi

„Spațiul dintre” doi oameni este câmpul invizibil în care se negociază apropierea și distanța. În arhitectură vorbim despre plin și gol, despre grad de ocupare sau aglomerare și despre zone lăsate să respire. Vorbim despre spațiu ca o extensie a sistemului nervos, care crește, se schimbă, se dezvoltă odată cu tine.

Un exemplu despre cum arhitectura poate susține procese emoționale profunde sunt centrele dezvoltate în cadrul Maggie’s Centres. Ele demonstrează că spațiul poate deveni co-terapeut, susținând siguranța și vulnerabilitatea. Coborând la scară domestică, putem aplica aceeași logică, proiectând pentru oameni spații care să le susțină atât nevoia de retragere, cât și nevoia de conexiune; proiectăm spații care susțin relaxarea, ajutând oamenii să facă alegeri în asentiment cu emoții adânc înrădăcinate.

Pentru ca oamenii să înțeleagă acest lucru, am dezvoltat seria de workshopuri „Spații Conștiente”, workshopuri-manifest pentru arhitectura trăită, unde arătăm cum fac alegerile în materie de amenajare a locuinței și cum pot comunica eficient cu arhitectul care le amenajează casa, având în vedere faptul că locuința este cel mai intim spațiu al existenței umane.

Tema arhitectului nu este obținerea unei imagini frumoase, ci, cum spunea Campo Baeza, să construiască vise, să proiecteze spații care nu numai că funcționează (în ultima vreme se discută mult în domeniu despre „flow”), nu numai că sunt frumoase, ci sunt capabile să îi facă pe oameni fericiți, atingând astfel un ultim nivel al piramidei nevoilor – cel de autodepășire.

Ritualul ca reglare

Referindu-ne la locuire, putem spune că ritualurile domestice sunt piese componente importante ale mecanismului de reglare a intimității: felul în care se închid sau se deschid spațiile pentru momente de solitudine, acustica care îți oferă momente de liniște sau de manifestare fără a interveni în liniștea celorlalți, masa care te invită la conexiune, orientarea mobilierului care te ajută să circuli fără probleme în spațiu sau care te invită la apropiere, eliberarea de funcții parazite a spațiului de odihnă.

Nu sunt gesturi mărețe, dar fără un plan, fără un proiect, uneori sunt imposibil de obținut. Intimitatea nu este o nevoie care plutește în aer și care se rezolvă prin închiderea unei uși. Însă casa, dacă este gândită și amenajată conștient și cu intenție, poate deveni instrument al acestei reglări.

În această idee, poate că primul act spiritual autentic nu este un ritual exotic, împrumutat de la civilizații îndepărtate, ci felul în care alegem să ne așezăm unul lângă celălalt, să trăim unul cu celălalt.

Arhitectura făcută dinăuntru în afară

Astăzi, serviciile de proiectare de arhitectură de interior sunt considerate fie un serviciu de tip privilegiu, fie, la polul opus, lipsite de importanță. Ceea ce ne propunem la Lime Studio și prin crearea conceptului „Spații Conștiente” este ca, în prima fază, să obținem conștientizarea importanței arhitecturii de interior în viața de zi cu zi.

Se vorbește mult despre ritualuri, despre practici de conectare, despre inteligență interpersonală etc. Însă, înainte de orice practică de reconectare, ar trebui să constatăm care este spațiul în care relația trăiește zi de zi. Am învățat din practica de arhitectură și psihoterapie că, uneori, conflictele care nu se aud în relație se văd în spațiu, acesta devenind teritoriu de negociere.

Workshopul “Designul intimității”

Workshopul „Designul intimității”, care va avea loc pe 27 februarie cu sprijinul TECHIR, Daqora și Ozz Production, este al treilea din seria „Spații Conștiente”. El nu s-a născut dintr-o teorie abstractă, ci din observații repetate asupra felului în care spațiul ajunge să reflecte dezechilibrele dintr-o relație.

În multe locuințe aparent „pentru doi”, spațiul începe, în timp, să susțină predominant viața unui singur partener – prin obiecte, hobby-uri, ritmuri, zone ocupate simbolic sau fizic. Casa devine un depozit al unei singure identități, iar celălalt ajunge să se simtă invizibil sau marginal în propriul spațiu.

Atunci când relația se schimbă, iar spațiul este reconfigurat conștient, locuința se poate transforma radical: devine mai deschisă, mai luminoasă, mai primitoare, capabilă să susțină conexiune, socializare și autenticitate.

Spațiul nu doar reflectă relația. O amplifică.

Despre autoare

“Sunt Silvia Olteanu si sunt arhitect si de fiecare data cand ma prezint asa, imediat vine intrebarea: Ce fel de cladiri faci? Fac locuinte (mai mult pe dinauntru), ceea ce, tehnic, este adevarat, pentru ca de 12 ani de cand am fondat Lime Studio, impreuna cu asociata mea, Roxana Nitescu, 90% dintre proiectele noastre au fost spatii de locuit. Insa ceea ce vreau sa va povestesc astazi este faptul ca eu sunt un architect care nu proiecteaza cladiri. Eu proiectez cel mai intim spatiu al existentei umane, eu il proiectez pe “acasa”. “Acasa” – cat de important suna acest cuvant, asa e?

Acasa e locul in care, dupa o zi lunga, ne dezbracam de orice masca, este locul unde noi si familia noastra suntem in siguranta, este spatiul pe care il transmitem din generatie in generatie, care ne influenteaza starea mentala, starea de bine, sanatatea etc.. Daca vrei sa cunosti un om cu adevarat, mergi la el acasa. Dar, foarte important, acasa te incarci cu energie pentru a face fata lumii, societatii moderne. Acasa este spatiul care ne hraneste sau ne consuma.”

Silvia OLTEANU, arhitect

“Când Silvia mi-a vorbit despre proiectul ei de arhitectură “asumată”, am simțit că avem în față o foarte mare oportunitate: aceea de a reuni două dimensiuni esențiale ale umanului – spațiul exterior și cel interior. Într-o lume tot mai fragmentată, ideea de a integra arhitectura și psihologia nu este doar inovatoare, ci profund necesară.

Cum ar fi să privim locuirea nu doar ca pe o funcționalitate, ci ca pe o cartografiere a lumii noastre interioare? Să înțelegem că modul în care ne amenajăm sau ne construim casa este adesea o extensie a modului în care ne organizăm gândurile, emoțiile, traumele? Că spațiul nostru fizic nu este neutru, ci un limbaj prin care psihicul nostru se exprimă?”

Diana SANDI, psihoterapeut

„Spațiul este o extensie a sistemului nostru nervos” – scria arhitectul și designerul Charles Eames. Acest gând deschide o perspectivă neuropsihologică fascinantă: locuința ca prelungire a minții și corpului, un spațiu care poate susține sau dezechilibra homeostazia noastră emoțională.

În loc de concluzii

Un spațiu conștient nu este gol, nici neutru. Nu este un spațiu al unui ritual oarecare. Este acel loc în care te întâlnești cu părți din tine despre care nu știai că există. Este acel „acasă” în care îți lași masca jos, îți lași corpul să respire și emoțiile să curgă. Spațiul conștient este locul în care se formează noi sinapse, în care îți provoci creierul să observe, să creeze și să simtă. Pentru că da, modul în care locuim ne transformă neuroplasticitatea. Spațiul ne modelează, la propriu, gândirea, simțirea, ființarea.