aboneaza-te

LA NEWSLETTER

    *Sunt de accord cu prelucrarea datelor.
    SUS

    Techir

    Oare realizăm cu adevărat ce înseamnă simbioză dintre om și natură?

    De la începutul vieții omului pe acest pământ am fost înconjurați de natură și poate nici nu ne mai gândim ce anume înseamnă această pentru integritatea noastră fizică și emoțională.

    Vorbim deseori despre corpul fizic al omului , cum deteriorează corpul fizic trecerea timpului sau anumite dezechilibre și afecțiuni ale anumitor organe însă mai puțin realizăm că și natură mai ales atunci când primăvară revine la viață, ne înconjoară într-un strat de miresme care sunt vindecătoare.

    Fiecare moment din viață unei plante de la apariție, prin creștere și până la moarte este motiv de bucurie și folos pentru OM.

    Dacă există armonie între OM și NATURĂ, în timpul dar chiar și după viață unei plante omul a fost învățat să extragă esență pură, viață plantei în mici sticluțe sub formă de uleiuri esențiale.

    Despre asta este de fapt, aromaterapia cea mai veche dintre metodele de vindecare holistică așa numită artă și știința folosirii uleiurilor esențiale. Cunoscută din antichitate, apreciată de Tutankamon și de Cleopatra aromaterapia este astăzi o ramură a medicinei naturale și complementare.

    Aromaterapia, utilizarea uleiurilor esențiale pentru a influență procesele fizice și mental emoționale din corpul nostru este o metodă preventivă și curativă, scopul fiind echilibrarea organismului în întregul său și obținerea armoniei între corp, minte și spirit.

    Aromaterapia este despre echilibru, despre a lasă natură să ne centreze, să ne aducă la sinele nostru primordial echilibrat și frumos. Pentru că este eterică, subtilă și delicată, aromaterapia este despre modul în care ne trăim sentimentele de bucurie sau tristețe. Se poate spune că aromaterpaia vorbește despre partea emoțională și spirituală și apoi despre partea fizică a omului.

    Frumusețea și sănătatea fizică, corporală a omului are un aliat și o sursă de vindecare în viață emoțională și spirituală. Uleiurile esențiale vibrează pe frecvența emoțiilor noaște și le poate corectă sau potența în mod subtil fără efort sau chiar conștientă. Doar lăsăți-va să plutiți pe undele mirosurilor subtile ale florilor, frunzelor, plantelor, copacilor. Este o călătorie și o aventură care merită toată atenția și efortul nostru.

    Un ulei esențial concentrează într-o mică sticluța imaginea specifică a plantei din care provine exprimând totodată toate principiile naturale după și prin care trăiește. De aceea, de exemplu factorul de protecție pe care o plantă îl are în codul ei pentru a supraviețui se poate transmite prin utilizarea uleiului esențial extras din ea persoanei care folosește acel ulei essential.

     

    Aromacosmetica este și ea o ramură veche dar și  cea mai populară direcție a cosmetologiei de azi. Curățarea, hidratarea, nutriția și regenerarea pielii, cu produse care conțîn sau sunt îmbogatite cu uleiuri esențiale pure, sunt cu siguranță  mai eficiente și aduc o experiență senzorială de care corpul fizic și pielea beneficiază. Pentru că mirosul plăcut al uleiurilor esențiale vine mereu la pachet cu o echilibrare și o centrare a ființei noastre în totalitate.

    De aceea, produsele Techir mereu însoțite în compoziție de uleiuri esențiale sunt o bucurie și o împlinire a corpurilor noastre fie că vorbim de cel fizic, fie că vorbim de un echilibru psiho-emoțional. Produsele cosmetice care au în compoziție și uleiuri esențiale ajută la stabilizarea echilibrului fizic și emoțional în primul rând prin consolidarea funcțiilor de protecție și regenerare a organismului însă pot de asemenea, să prevină apariția unor aspecte estetice nedorite.

    Pielea este cel mai mare sau întins organ și este considerată al treilea rinichi, prin ea abosorbim nutrienți dar și eliminăm tot ceea ce corpul nostru consideră că trebuie înlăturat.

    Aplicarea pe piele a unor produse cosmetice care au în compoziție uleiuri esențiale beneficiază de biodisponibilitatea uleiului esențial care pătrunde rapid prin peiele în stratul subcutanat și depășește  barieră dintre piele și sânge. Această înseamnă o acțiune rapidă la nivel celular în privința regenerării și implicit a unui ten frumos, ce radiază de luminozitate!

     

    De exemplu, uleiul esențial de portocale (Citrus sinensis) are numeroase beneficii pentru organism dintre care: proprietăților antiinflamatorii, antidepresive, antispasmodice, antiseptice, afrodisiace, carminative, diuretice, tonice, sedative.

    • Antiinflamator : uleiul esențial de portocale ajutǎ la diminuarea inflamațiilor atȃt pe plan intern dar și pe plan extern. 
    • Antispasmodic: spasmele pot duce la multe probleme grave, inclusiv tușe continuă, convulsii, crampe musculare și diaree extremă. Pentru a evita aceste efecte, spasmele trebuie tratate mai devreme sau prevenite în totalitatea. Acest lucru poate fi realizat cu ajutorul uleiului esențial de portocale, care relaxează spasmele musculare și spasmele nervoase.
    • Afrodisiac: utilizarea sistematică și regulată poate vindecă probleme precum: frigiditatea, probleme de erecție, pierderea interesului pentru sex  și scǎderea libidoului.
    • Antiseptic: uleiul esențial de portocale poate ajută la evitarea  infecțiilor septice  deoarece inhibǎ creșterea microbiană și dezinfecteazǎ rănile.
    • Carminative: uleiul esențial de portocale relaxează mușchii abdominali și anali, iar astfel acumulǎrile de gaze din stomac vor dispǎrea.
    • Diuretic: uleiul are rol diuretic mod prin caare se eliminǎ toxinele, excesul de săruri  și excesul de apă  din organsim. 
    • Crește apetitul și promovează digestia 
    • Sedativ : cȃnd sunteți obosit, dupǎ o zi lungă la birou, o alegere naturalǎ ȋn detrimentul pastilelor este de preferat. Acesta ameliorează anxietatea , furia , depresia și anumite inflamații corporale .

    De asemenea, uleiul de portocale este un detoxifiant, stimulează imunitatea, tratează constipația și dispepsia și este foarte bun pentru menținerea sǎnǎtǎții pielii. De asemenea, ajută la vindecarea acneei și a dermatitei. 

    Uleiul Esențial de Scorțișoară

    Scorțișoară, coajă de culoare roșcată-cenușie, este unul dintre cele mai vechi condimente, menționate în Vechiul Testament. Botanistii chinezi au scris despre scorțișoară cu 2700 ani înainte de Hristos și o foloseau pentru combaterea febrei, reglarea digestiei și problemelor specifice femeilor. Egiptenii foloseau scorțișoară, că ingedient pentru îmbălsămare.

    Încă din timpuri străvechi uleiul esențial de scorțișoară este recomandat că cel mai puternic antiseptic, că remediu în combaterea tușei, a durerilor de cap și în tratarea răcelilor. Studiile efectuate de cercetătorii japonezi au arătat că uleiul esențial de scorțișoară distruge ciupercile, bacteriile, fungii și alte microorganisme responsabile pentru infecțiile stafilococice.

    Cercetările din ultimii ani au descoperit eficientă uleiului esențial de scorțișoară în lupta cu kilogramele.

    În  aplicații  externe  se pot folosi 2 – 3 picături de ulei esențial de scorțișoară adăugate la 10 ml de ulei vegetal pentru:

    •    probleme reumatice
    •    masaj local în cazul problemelor digestive, combate digestia leneșă și infecțiile intestinale
    •    răceli, calmarea tușei, scăderea febrei 
    •    tratamentul împotriva înțepăturilor de insecte și vanatailor (masați cu un tampon de bumbac)

    Câteva picături de ulei esențial de scorțișoară sunt ideale în combinăție cu un amestec de eucalipt și mentă, în combaterea răcelii. 2 picături adăugate la apă de gargară după curățarea danturii ajută împotriva gingiilor dureroase.

     Utilizat  în  aparatul  de  aromaterapie  uleiul esențial de scorțișoară:

    •    ne oferă căldură fizică și mentală
    •    ne oferă un sentiment călduț, de siguranță și comfort
    •    ajută împotriva sentimentului de singurătate, tensiune și anxietate
    •    stimulează inspirația și creativitatea
    •    reduce stresul

    Aplicații în cosmetică: uleiul esențial de scortiosara diluat în ulei presat la rece stimulează regenerarea celulelor și circulația sângelui, fiind eficient în tratarea celulitei. Se poate combină cu uleiul esențial de rozmarin și ienupăr (drenează toxinele). Uleiul esențial de scorțișoară se combină cu: citronella, grapefruit, portocală, ienupăr, salvie, trandafir, ylang-ylang, petitgrain, bergamotă, piper negru.

    Precauții: persoanele cu pielea sensibilă este indicat să evite folosirea acestui ulei esențial. 

    Uleiul esențial de Tea Tree

    Aplicațiile cele mai importante ale uleiului de Tea Tree se datorează remarcabilelor sale proprietăți dezinfectante și antivirale, fiind astfel un aliat prețios al sistemului imunitar în lupta cu infecțiile virale.

    Este indicat pentru tratarea răcelilor, afecțiuni respiratorii, folosit pentru dezinfectarea încăperii, favorizează concentrația atenției (lampa de aromaterapie: 4-5 picături de ulei de arbore de ceai), băi de picioare: câteva picături de ulei de arbore de ceai (afecțiuni micotice, sindromul „picioarelor reci”, edeme ale picioarelor).

     

    Are efect de reglare a activității glandelor sebacee (în cazul părului cu tendințe de îngrășare, se adaugă în șamponul pe care îl folosiți în mod frecvent 2-3 picături de ulei de arbore de ceai (nu mai mult!). Este folosit cu succes pentru tratarea infecțiilor aparatului genitor-urinar, în cistite acute și cornice, uretrite și în infecții cu Candida.

     

    Aborele de ceai este folosit cu succes ca antiseptic, împotriva infecțiilor bacteriene ale pielii, de asemenea în curățarea și dezinfectarea tăieturilor și a unor răni superficiale. Nu este toxic și are o gama largă de indicații, la fel că și lavandă. Este unul dintre cele mai neiritante uleiuri antiseptice.
    Ulei esențial multiutil în tot felul de infecții virale, bacteriene sau fungice, este dezinfectant puternic, și poate fi aplicat cu moderație inclusiv la copii mici.

    Este un ulei puternic, și aplicat în doze mari poate crea probleme.


    Acestea sunt doar câteva din uleiurile esențiale pe care le gășiți în produsele Techir. Pe lângă acestea, Techir, folosește bogăția uitată a României, anume resursele naturale ale apei din Lacul Techirghiol împreună cu diferite argile și o gama extrem de mare de extracte naturale obținute din plante sub formă de pudre.

    Techir vorbește într-o manieră personală despre aromacosmetica și aromaterapia sufletului și a trupului  iar noi, promitem că continuăm să va povestim de miracolul că vine la ține și puterea vindecătoare a uleiurilor esențiale.

    Articol scris de: Laura Busuioc –  cosmetolog, fondatorul conceptului Frumusețe 3 D: corp – minte – suflet

    Detalii: www.laurabusuioc.eu

    Magda Trandafirescu – terapeut aromaterapie, tehnician nutriție

     

    Post a Comment

    TECHIR® este un proiect de suflet ce a luat nastere din dorinta de a valorifica resursele naturale neexploatate oferite de Lacul Techirghiol. Descopera in magazin toate produsele create si manufacturate in fabrica Techir!
    Aboneaza-te la Newsletter
    Înregistrează-te acum și obține 15% reducere pentru prima comandă!
      TRIMITE
      Sunt de acord cu prelucrarea datelor conform normelor GDPR.

      Reset Password